Respingeam cultura populara, preferand-o pe cea „pop", numita, astazi, „urbana". O persoana nefrecventabila, pentru noi, era una care gusta romantele, circul si opereta. intre timp, Peter Brook a reabilitat, in ochii nostri, circul, ca sursa de inspiratie pentru arta „inalta", iar astazi, Razvan Dinca ne reconciliaza cu opereta.

A deschide stagiunea Teatrului National de Opereta „Ion Dacian" cu Contesa Maritza de Emme­rich (Imre) Kalman este un pariu riscant. Cui ii mai pasa insa, astazi, de contesa Maritza, aceasta vaduva vesela, care nu-si administreaza bine averea, lasandu-se furata cu nonsalanta? Nu ne e nici­decum frica de ea, ca de Virginia Woolf, caci umorile ei schimbatoare si fitzele pline de candoare nu ne mai spun nimic.

O femeie de vanat trebuie sa aiba cap de manageriat si trup de fotografiat. Pretendentii ei sunt mai rezonabili. Putem intelege ca Tassilo isi paraseste profesia liberala, care nu aduce bani, pentru a face administratie si ca Jupan vrea sa scape de datorie prin casatorie. Schema conventionala - doua cupluri evoluand in paralel, prin incurcaturi minore, pana la veselia colectiva din final -, este insa greu de acceptat, iar muzica, desi melodioasa, este cam prea siropoasa.

Citeste si:

Totusi, cu substratul ei gypsy si magyar folk, pare mai moderna astazi decat in urma cu treizeci de ani. in ciuda acestui handicap, Razvan Dinca a castigat pariul. Ca regizor de teatru, a luat in serios intriga si a facut-o credibila. A plecat de la ideea ca, in fond, multe piese, chiar capodopere, isi bazeaza conflictul pe interpretarea falsa a unor semne ambigui.

Dupa perdeaua care se misca se afla Polonius, nu regele, batista pierduta nu ajunge la amant, ci la intrigant etc. Aici, aparenta iubita este, de fapt, sora, pretinsul vechil este un perfect gentleman, iar vanatorul de zestre se dovedeste, in cele din urma, baiat de treaba. Regizorul pune in evidenta toleranta voioasa, care domnea in lumea operetelor vieneze: care fiecare traia cum voia, dar ii lasa si pe altii sa traiasca in voia lor (leben und leben lassen).

Acest stil nu poate sa nu atraga astazi, cand ne aflam sub semnul competitiei fara limite, in care pierde uneori tocmai cel care, aparent, castiga, el fiind privat tocmai de bucuria de a trai fara griji. Razvan Dinca a fost atent la toate detaliile, insistand ca interpretii sa si joace, nu doar sa cante. Silvia sohterus, in rolul titular, alterneaza intre orgoliu de casta si bunavointa de nevasta si are un excelent aplomb in scena in care il jigneste pe inocentul Tassilo.