Trecerea spre „locul cu lumina si verdeata“ este tot mai frecvent amagita de noile descoperiri stiintifice

Niciodata in ultimele doua secole, speranta de viata in rindul oamenilor (din societatile occidentale, se intelege) nu a mai fost atit de ridicata. In fiecare an cistigam 2,2 ani in plus la acest capitol. Adica echivalentul a cinci ore de viata suplimentare in fiecare zi, arata dosarul „Inselind moartea“, publicat recent de revista „New Scientist“.

Se pare ca am reusit sa aminam tot mai mult moartea, explica jurnalistii britanici, care arata ca de acum problema este ce fel de viata duci de la un punct incolo. Pentru ca, in ciuda faptului ca speranta de viata a crescut spectaculos, o existenta matusalemica in conditii de sanatate rezonabile ramine o himera. Peste noapte, maladii care erau de-a dreptul exceptionale in vremurile in care umanitatea murea la virste mai fragede devin tot mai prezente. Se stie ca aproape jumatate dintre cei trecuti de 85 de ani sufera de Alzheimer. Se mai stie ca un sfert dintre cei scapati teferi de aceasta boala sigur se aleg cu o grava depresie. La fel, e cunoscut faptul ca trei sferturi dintre octogenari sufera de un anumit tip de handicap.

Am putea sa ne bucuram sperind ca stiinta si medicina vor gasi un mijloc sa rezolve toate aceste probleme asociate senectutii. Doar ca aceste calcule nu se verifica neaparat in practica, avertizeaza „New Scientist“, care arata ca majoritatea companiilor farmaceutice au interes sa trateze si nicidecum sa vindece. Asta pentru ca un pacient insanatosit nu mai cumpara medicamente, pe cind unul cu o boala cronica scoate din ce in ce mai multi bani din buzunar.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.