Sahara Olteniei incepe cu comuna Urzica. De aici se naste ciudata fasie de nisip, lata de vreo 30 de kilometri. Merge ca sarpele, via Dabuleni, Sadova, Daneti, Marsani, suie spre Apele Vii, coboara spre Ocolna, Bechet, Gighera, Macesu si intra-n Dunare. De ceva ani, e chiar ca-n desert: noaptea crapi de frig, ziua te coci.

Vara asta, nisipurile au fiert ca betoanele din Bucuresti, la 70 de grade. Se misca continuu si inghit pamantul bun. Odinioara misunau pe aici mistreti, caprioare, vulpi, dropii, iepuri, fazani, o intreaga lume. Acum, au mai ramas doar popandaul si harciogul. Desertul a nascut un soi rau de tantari de care nu mai vezi in alta parte, te paralizeaza de durere. De curand, au venit cercetatori de la Oxford, sa-si dea doctoratul in desertul oltenesc, basca niste trimisi ai unui institut finlandez care face impaduriri pe tot globul. Au bagat nasul in nisip, apoi au inceput sa-l miroasa pe primar. Prea era alb! „Hm, eu am crezut ca sunteti tigan. Noi stiam ca Romania e cam ca Africa”, i-au zis.