„Oglinda lumii“, o istorie originala a artei, care nu porneste de la perioade, ci de la lucrari individuale, este primul titlu dintr-un lung plan pe care il propune cititorilor o noua editura romaneasca: Vellant.

Julian Bell, pictor si profesor de istoria si teoria artei la London Art School, si-a lansat in capitala Marii Britanii, la inceputul lui octombrie, cea mai recenta carte, o istorie mai putin obisnuita a artei. Pe 8 noiembrie, acest volum, in traducere romaneasca, va aparea la o editura recent infiintata, Vellant. „Oglinda lumii“ nu este o noua incercare de a inventaria toate numele si lucrarile cunoscute si nici nu-si propune sa epuizeze toate metamorfozele prin care au trecut artele vizuale de-a lungul celor citeva mii de ani.

Este mai degraba o poveste scrisa de cineva, ale carui preferinte si convingeri reies cu claritate din text si care incearca sa isi explice cum anume a evoluat intregul fenomen al artei, fara sa-l izoleze de context. Dimpotriva, asa cum anunta din titlu, Bell vede in schimbarile modului de reprezentare a imaginii o modificare a mentalitatii, a conditiilor economice si a tehnologiei, pe scurt, o metamorfoza a ceea ce numim „realitate“. „Traim intr-un amalgam de imagini. Strazile si ecranele din intreaga lume prezinta o invalmaseala de informatii vizuale diverse si disparate. Ochii nostri surprind o bolboroseala de citate artistice, drept pentru care ar fi bine sa cunoastem macar vocabularul: ce si de unde a venit. Mai mult, ar fi bine sa-i cunoastem gramatica“, declara autorul in prefata, anuntind una dintre intentiile acestei carti.

Pornind de la primele forme considerate artistice, respectiv din perioada din care dateaza primele statuete, sculptate greoi in roci vulcanice, povestea artei pe care Bell o scrie in 500 de pagini ajunge pina la galeriile-laborator in care Damien Hirst isi pune la punct expozitiile excentrice. Tot acest traseu este construit si documentat cu lucrari pe care pictorul-autor le considera relevante din punct de vedere vizual pentru o anumita perioada. Spre deosebire de majoritatea istoricilor artei, Bell nu opereaza cu perioade si categorii pe care sa le umple apoi cu referinte, ci porneste invers, de la obiecte individuale, fie ca este vorba despre sculpturi sau despre instalatii contemporane. Urmatorul pas este incercarea de a gasi legaturile dintre aceste lucrari, atit cele estetice, cit si cele din „pinza freatica“ a societatii din care fac parte.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.