Dialog intre muza si nepoata sa

Fara a-l fi cunoscut altfel decat prin prisma amintirilor bunicii si a lucrarilor de arta sau a celor scrise de el - respectatul arhitect George Matei Cantacuzino (1899-1960) -, Ilinca Rowell-Cantacuzino realizeaza o expozitie-dialog bazata pe "Legaturi de sange" (In the Blood) prin care incearca sa-si redescopere bunicul, dar si sa-l redea istoriei culturii romanesti.

Expozitia - al carei vernisaj va avea loc maine, la Libraria Carturesti, orele 18.00 (urmand ca, din decembrie, sa fie itinerata la Cluj, Timisoara si Iasi - martie 2008) - cu lucrarile Ilincai si ale lui G.M. Cantacuzino reprezinta un studiu al relatiei dintre cei doi, realizat prin juxtapunerea operelor lor, adesea foarte diferite. "Legaturi de sange" coincide cu publicarea unui album al lui G.M. Cantacuzino continand 99 de acuarele donate de catre el Bibliotecii Centrale Universitare din Iasi cu scurt timp inainte de a muri. Pe intreaga durata a expozitiei sunt programate o serie de simpozioane ale caror gazde vor fi Serban Cantacuzino, Ilinca Cantacuzino, Serban Sturdza, Virgil Onofrei si alti invitati.

Sunteti artista, scriitoare si profesor. Dar ati fost, de asemenea, proprietar de galerie de arta. Ce inseamna o expozitie, in general? Dar o expozitie despre o anume persoana, in particular?

Am detinut o "galerie flexibila", in sensul ca ArtDog functioneaza prin Internet (galerie virtuala) sau in diverse locatii, in functie de cerintele spatio-temporale ale artistului. Am lucrat (Pippa Graber se ocupa in continuare de aceasta galerie) cu locatii precum este Carturesti la voi, restaurante, cafenele, sala de asteptare a unui cabinet de stomatologie, chiar si o morga dezafectata! Ideea este de a-i face pe obisnuitii galeriilor sa devina mai relaxati, printr-o expozitie mai "imbietoare" si arta mai "accesibila". Poate ca nu este cel mai bun mod de a vinde, insa noi ne-am propus sa demontam prejudecata ca arta este "numai pentru cei cativa avizati" si sa-i determinam pe oameni sa incerce sa descopere placerea unui act artistic. Am vrut "sa iesim" din muzee - acele cuburi in care se conserva arta; am vrut sa iesim cu ea in cotidian, alaturi de alte placeri (marunte?!) ale vietii (mancatul, bautul, serile petrecute cu prietenii...).

O expozitie, in general, este un dialog cu publicul. In cele de grup, dialogul exista si intre artisti; este un minunat prilej pentru fiecare dintre expozanti de a-si sublima ego-ul, cu scopul de a crea un tot unitar. O expozitie despre o anume persoana (sau o personala) este un prilej de autoevaluare. Daca exista un parcurs coerent, publicul rezoneaza; de asemenea si timpul.

Daca acea anume persoana este chiar bunicul...

O expozitie cu/despre bunicul meu este trecatoare. Este unica. Doi artisti - dintre care unul e mort - care nu s-au cunoscut niciodata. (El n-a venit niciodata in Anglia, cu exceptia catorva zile, in 1939. A murit cand eu aveam sase ani). Este o simbioza care da nastere muzei.

De fapt, expozitia releva dialogul dintre artisti care, in subconstient sunt in permanenta cautare a inspiratiei creatoare. Numai ca aici, dialogul se poarta cu un artist dintr-un alt timp. Mai demonstreaza aceasta expozitie ca resorturile artei se afla undeva mult mai adanc / profund decat in prezentul imediat.

G.M. Cantacuzino a fost un important si foarte respectat arhitect, dar si un foarte bun pictor si scriitor. Cum era bunicul dvs.?

Un om al Renasterii. Virgil Ierunca l-a botezat "cronicarul spiritualitatii romanesti". G.M. Cantacuzino era interesat de arta ca un tot. Desi e mai cunoscut datorita arhitecturii, pictura a fost pentru el la fel de importanta ca si scrisul. A pictat toata viata lui.

"A practica cutare sau cutare arta, fara o temeinica convingere, este caracteristica diletantismului. Artist esti atunci cand arta ti se impune ca o nevoie vitala. A deveni un artist, adica un creator de armonii, inseamna intalnirea unui om cu acele prestabilite idei, care vor domina acea fiinta, supunand-o la disciplinele fara de care nici o creatie nu este ingaduita. (...) Iar mai tarziu, in inchisoare, am locuit indelungata vreme in orasele ideale ale lui Claude Lorain, reluand pe indelete nesfarsite plimbari pe strazi cu nobile arhitecturi, la capatul carora intalneam mereu marea: <<homme libre, toujours tu cheriras las mer>>". ("Scrisorile catre Simon", editura Dacia, Cluj-Napoca, 1993)

Dupa cum vedeti din citatele de mai sus, iubirea pentru pictura i-a dat puterea si intelepciunea de a trece peste "intemperiile" vietii. A stat inchis de mai multe ori in perioada 1948-1953 - Aiud, Pitesti, Vacaresti. Pentru G.M. Cantacuzino, olarul si arhitectul erau egali.

"(...) tradus la scara jocului superior al luminilor si umbrelor, smaltul unei cesti si cel de pe domurile imparatesti a fost ars la un singur foc". ("Romanian Modernism" / Modernismul romanesc de Luminita Machedon si Ernie Scoffham).

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe