Rembrandt van Rijn, maestrul care a dominat pictura secolului al XVII-lea, ramas in istorie ca veacul de aur olandez, s-a detasat de restul artistilor inca din anii de ucenicie. Dupa ce a parasit Universitatea din Leyda, unde fusese admis la doar paisprezece ani, Rembrandt a intrat sub tutela lui Iacob Isaakxsz Swanenburgh, un pictor bine cotat pe plan local, in virsta de 47 de ani.

Despre inceputul uceniciei lui Rembrandt pe linga mult mai virstnicul artist, abia sosit din Italia, si despre abandonarea studiilor de la Universitate, Johannes Orlers nota in 1641: „Cum nu arata nici gust, nici dispozitie pentru asta, inclinatiile sale indreptindu-se numai spre pictura si arta desenului, parintii s-au vazut siliti sa-si retraga fiul de la scoala si sa-l trimita la un pictor, unde sa invete primele notiuni si principiile acestei arte. Astfel a ajuns la maestrul Iacob Isaakxsz Swanenburgh, care trebuia sa se ocupe de instruirea si formarea lui“.

Swanenburgh nu a putut sa-i transmita lui Rembrandt nimic in afara de notiuni elementare despre compozitie, anatomie, perspectiva si culoare. Desi studiase in Italia stilul maestrilor Renasterii, pictorul din Leyda a ramas un epigon al lui Bosch, fara a se distinge prin inovatii proprii. La el in atelier a ramas Rembrandt timp de trei ani. Progresele uimitoare pe care le-a facut in aceasta perioada de ucenicie i-au determinat pe parintii pictorului sa-l trimita la Amsterdam pentru a studia cu celebrul Pieter Pieterszoon Lastman, care la rindul lui isi desavirsise maniera prin contactul cu operele pictorilor italieni.