Mihai Fotino

Se stia inca de la faimosul Zelig Sor, din piesa Manasse, a lui Ronetti Roman, ca prezenta unui personaj evreu cu un parfum de accent, deloc antipatic sau exagerat, si o filozofie pragmatica, deseori comica, aduce o pata de culoare agreabila in spectacole. La fel se intampla si cu Ianke din „Take, Ianke, si Cadar” a lui Victor Ion Popa, si cu Moise din „Poveste studenteasca” a lui Mihail Sorbul, si, de ce nu?, cu doctorul Smil din „Apus de soare” al lui Delavrancea. (Desi se pare ca acest medic este chiar atestat istoric). Nu stiu daca din initiativa personala sau din indicatia regizorului, Misu, caci asa ii spun prietenii lui Fotino, a adaugat personajului sau o discreta tusa semitica, marind potentialul comic al eroului si declansand aplauzele publicului, cu toate ca Sebastian isi concepuse personajul ca fiind armean, deci vorbind fara un accent deosebit.

Zilele acestea m-am reintalnit cu Mihai Fotino, la el acasa, in locuinta sa frumos decorata, probabil chiar de sotia sa, un talentat arhitect. Misu se reintorcea calm si zambitor dintr-o plimbare lunga si linistitoare in parcul Herastrau, aflat in apropiere, parc impodobit acum in mod magistral de fantasticele culori ale toamnei. Mi-a marturisit ca face zilnic aceasta promenada cu pozitive rezultate terapeutice, dar ca, din pacate, este nevoit sa renunte la scena, aceasta neinsemnand ca nu-i duce aprig dorul si ca nu spera sa revina.

Am putea sustine, si Misu o confirma, ca el, de fapt, s-a nascut pe scena. Tatal sau, la vremea respectiva, era un actor foarte cunoscut si iubit. Avea la activ numeroase creatii comice remarcabile si se chema tot Misu Fotino. Fiul a primit la botez acelasi nume, dar nu si-a adaugat particula Jr. Fotino cel mic a fost adus in teatru, si chiar pe scena, inca de la varsta de 6 ani, intr-o comedie intitulata „Coloniale”, unde juca alaturi de tatal sau. Intr-un alt spectacol, de asta data pentru copii, a fost partenerul Silviei Chicos, ea insasi fiind pe atunci la varsta prescolara.

Fotino cel mare i-a fost celui mic si tata si mama. De la el a deprins Misu arta actoriei, fapt care l-a scutit sa mai urmeze cursuri de specialitate. A frecventat cel mult un an de conservator si s-a reintors in teatru, la Brasov, unde de altfel juca mai demult, nu ca actor, ci doar colaborator. Mai tarziu, impreuna cu alti colegi, care nu absolvisera Institutul, a trebuit sa dea un fel de examen in fata unei comisii compusa din figuri importante ale teatrului. Printre candidati: Gheorghe Dinica, Coca Andronescu, Vasilica Tastaman si altii. Desi supusi unor probe grele, talentul i-a salvat si au primit nobilul titlu de actori profesionisti.
Depanand astfel de amintiri, am evocat impreuna un moment emotionant din viata amandorura. Dupa sapte ani petrecuti la Brasov, Misu Fotino se prezenta la un concurs de acceptare in prestigioasa trupa a Teatrului National. Ce rol si-a ales pentru concurs? Personajul Barbarossa din piesa „Nota zero la purtare”, scrisa de Virgil Stoenescu si de mine. Cu aceasta piesa, in care tatal sau juca rolul profesorului Vucea, iar in distributie se mai aflau Marius Pepino impreuna cu sotia sa, Vali Voiculescu, intreaga echipa obtinuse un succes rasunator. La concursul de la National asistam si eu, invitat de Misu. A fost primit si, de atunci, acolo a ramas. Debutul sau pe prima scena a tarii a fost cu spectacolul „Salbaticii”, de Serghei Mihalcov, scriitor sovietic binecunoscut (tatal lui Nikita Mihalcov si al lui Andrei Koncialovski). Regia o semna Radu Beligan. Era prima incercare a acestuia in domeniul regiei. La premiera asistase si autorul care, la banchetul ce urmase, desi fusese incantat de spectacol, n-a ezitat sa spuna ca nu-si considera lucrarea drept o opera importanta si a adaugat: „Uniunea Sovietica fabrica alaturi de 'Sputnici' si biciclete, iar eu am scris o bicicleta”. Ceea ce nu a impiedicat-o sa fie jucata luni in sir cu casa inchisa. Sincer vorbind, cred ca multi autori dramatici ar fi incantati sa poata scrie astfel de „biciclete”.

In discutia avuta cu Mihai Fotino, n-a putut lipsi indelungatul sau parteneriat cu una dintre actritele sale preferate: Carmen Stanescu. Felul cum s-au inteles, cum s-au sprijinit si s-au incurajat reciproc, cum nu si-au furat unul altuia replicile de succes, au facut ca piesa lui Arbuzov, „Comedie de moda veche” sa se joace timp de 11 ani , de 1100 de ori.

O alta partenera fidela a lui Fotino este Ileana Stana Ionescu. In afara ca acest cuplu a jucat in multe piese de teatru, cei doi au sustinut si nenumarate momente vesele in emisiuni de varietati, la Radio si Televiziune. Un succes remarcabil au obtinut si la Teatrul Evreiesc de Stat, in comedia „Farmacia cu nebuni”.

Dar Misu a obtinut aplauze si atunci cand a trebuit sa tina piept nu unei singure partenere, ci unei pletore de mari vedete feminine. Este vorba de „Asteptand la arlechin” a lui Noel Coward, faimos autor dramatic si actor din Marea Britanie. In distributia piesei: Tamara Buciuceanu, Ioana Bulca, Simona Bondoc, Raluca Zamfirescu, Olga Delia Mateescu, Aimee Iacobescu, Sanda Toma, Ileana Iordache, Rodica Popescu Bitanescu, Catita Ispas, Cesonia Postelnicu, Amalia Ciolan, Raluca Petra. Daca am uitat pe cineva sau cumva am trecut pe cineva in plus, rog sa fiu iertat, dar e greu sa nu gresesti in fata atator nume cu greutate .

Iar pentru ca a fost vorba de succese, cum sa nu pomenim si de „Egoistul” lui Annouilh. Traducerea, regia si interpretarea lui Radu Beligan atrage saptamanal sute de spectatori la casa Teatrului National. Dar la succesul fenomenal al piesei a contribuit in egala masura si distributia pe care regizorul a ales-o cu atata grija si intuitie fericita. Carmen Stanescu in rolul fostei sotii; Medeea Marinescu interpretand-o pe actuala amanta; Damian Crasmaru in personajul scriitorului cersetor, vesnic indragostit, dar pe capul caruia pica un important premiu literar; Lamia Beligan - fiica prea rasfatata a „Egoistului” si Sanda Toma in rolul clasic al femeii de serviciu, mult mai fidela si mai inteligenta decat restul personajelor care graviteaza in jurul talentatului scriitor interpretat de Radu Beligan. Dar nu se poate sa-l uitam pe doctor. Mult mai ipohondru decat pacientul sau, ingrijorat mai ales de propriile sale maladii, adevarate sau inventate, decat ale celui pe care il consulta, Mihai Fotino a realizat un personaj de un comic irezistibil.
Un moment deosebit de emotionant dintre cele evocate de Misu in cadrul convorbirii noastre, a fost cel legat de un turneu la Suceava. Aici o tanara care i-a solicitat un autograf, i-a facut si o marturisire:

- Stiti ca eu sunt nepoata dvs.

- Cum asta? a privit-o Misu uimit.

- Prin mama dvs.

- Care dintre ele? Ca tata a avut mai multe sotii carora eu le spuneam „mama”.

- Nu, mama cea adevarata.

Cu acest prilej, Misu, care implinise in jur de 40 de ani, a aflat ca are si o mama adevarata. Ca el este rodul unei aventuri trecatoare a tatalui sau; ca dupa nastere, Misu Fotino-senior a luat copilul si l-a crescut cu multa dragoste, invatandu-l sa devina actor.

Ulterior, Mihai Fotino si-a cautat mama si a gasit-o undeva in Germania. Era vaduva unui barbat care a inteles-o si a iubit-o. Reintoarsa in Romania, femeia a prins drag mai ales de Oana, fiica sotilor Fotino. Aceasta, pana cand neiertatoarea cortina a cazut si peste viata aceleia a carei existenta a fost asemanatoare unei piese de teatru.

M-am despartit de Mihai Fotino, el insotindu-ma pana la usa, cu zambetul lui afabil si optimist de totdeauna, dar indaratul ochelarilor, care ii ascundeau privirea, am ghicit parca si o lacrima. Era dorul dupa scena teatrului.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe