Social • 23 Octombrie 2007 • 03:19
Cel mai bun lucru in filmul de debut al lui Gheorghe Preda este muzica. N-o fi flatant pentru un regizor, dar e adevarat. Muzica (semnata de Cristian Lolea) este si foarte importanta in povestea imaginata de Gheorghe Preda.
Ea umple spatiile goale din apartamentul frumos al eroinei (muziciana astmatica), coloreaza cosmarurile ei - amintiri din copilarie, cand era traumatizata de mama sau de profesoara sa, dar muzica nu poate umple singura golurile scenariului. Nu e de datoria ei. Scrie in caietul de presa ca "ramane (n. red. - sic) spectatorului sa-si imagineze motivatiile si intentiile personajului nevazut din film". Bun, dar ce date (si motivatii) iti ofera filmul ca sa-ti poti imagina motivatiile necunoscutului care o hartuieste pe eroina? Sau ca sa vrei s-o faci? Nu prea multe. Am gresi, cred, daca ne-am bate prea mult capul, caci ce conteaza pentru regizor nu sunt nici povestea, nici jocul actorilor, nici prezenta lor (asa cum spune el), decat daca se refera la prezenta corpurilor golite de continut. Conteaza doar vizualul. Nu-i vorba, filmul e foarte frumos pe dinafara. Scenografia (creata tot de Gheorghe Preda) e "prezenta", nu are aura aia de functionalism de firma din "Dupa ea", de pilda. Imaginea lui Silviu Stavila e curata si limpede. Costumele realizate de Mihaela Ularu ti le-ai dori in garderoba proprie si caracterizeaza personajul. Montajul Laurei Georgescu Baron imprima un anumit ritm filmului, chiar daca de multe ori te gandesti ca e un videoclip mai lung. Insa acestea raman lucruri de suprafata in conditiile unei lipse de interes pentru ce se comunica.

Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.