Prezenta lui Mohamed Munaf in rindul celor rapiti in Irak adinceste si mai mult misterul disparitiei jurnalistilor romani. Munaf avea relatii strinse cu importanti membri ai noului guvern irakian, el fiind si cel care le-a facilitat jurnalistilor interviuri cu acestia. Este, asadar, de mirare ca el nu a beneficiat de o protectie sporita. In Romania, Mohamed Munaf facea afaceri de ani buni cu Omar Hayssam, un apropiat al cercurilor PSD si client al unor dezvaluiri de presa privind contrabanda cu cherestea si privatizarea IPRS Baneasa.

Omul de afaceri sirian Omar Hayssam ne-a confirmat ca unul dintre partenerii sai, Mohamed Munaf, a platit deplasarea in Irak ziaristilor Marie-Jeanne Ion, Sorin Dumitru Miscoci si Ovidiu Ohanesian. Hayssam si Munaf sint prieteni de 25 de ani si au cistigat multi bani impreuna. Pe de alta parte, Hayssam este coleg de partid cu Vasile Ion, senator PSD de Buzau si tatal Mariei-Jeanne Ion. "Stiam de plecarea lor si ca Mohamed le-a aranjat ziaristilor citeva interviuri cu personalitati politice ale Irakului. Duminica am vorbit ultima data la telefon cu Mohamed si mi-a spus ca totul e in regula. Era bucuros ca reusisera sa faca materiale in exclusivitate".

Dupa care Omar Hayssam ne-a oferit o informatie care arunca o cu totul alta lumina asupra acestui caz: "Mohamed Munaf are rude in Ministerul de Interne irakian si le-a oferit securitatea ziaristilor.

Nu-mi explic cum au putut fi rapiti cu totii, caci si Mohamed a fost luat", ne-a declarat Hayssam. El a refuzat sa intre in detalii ale pregatirii calatoriei, spunind ca orice informatie facuta publica ar putea declansa o tragedie. Omar Hayssam ne-a mai spus ca Marie-Jeanne Ion se cunostea de mai mult timp cu Mohamed Munaf, pentru ca firmele acestuia si-au facut publicitate la Prima TV. Vasile Ion, fost prefect de Buzau, spune ca el nu-l cunoaste pe Mohamed Munaf. In final, afaceristul sirian ne-a declarat ca sprijina gasirea celor rapiti si este gata sa plateasca o eventuala recompensa. In ultima vreme, Omar Hayssam si-a cesionat participatiile la mai multe dintre firmele sale in favoarea lui Mohamed Munaf. Omar Hayssam este cercetat penal pentru privatizarea IPRS Baneasa. Apropiat al fostei puteri, el a fost deseori acuzat in presa pentru afaceri suspecte cu cherestea, masini si privatizari "telefonate".•