„A fost foarte greu cand mi i-am imaginat; cand i-am vazut a fost, intr-un fel, o usurare. Mi i-am imaginat palizi, suparati, nevorbitori, vizibil problematici. Cand i-am vazut, m-a socat felul gentil in care se faceau ca nu observa daca dadeam semne ca mi-as pierde cumpatul si faptul ca ei ma fereau pe mine de emotii si nu invers”, spune Mihaela Schiopu.


Tot ea povesteste ca sunt frumosi si sunt copii, cu varste cuprinse intre 17 si 22 de ani. Li se intampla frecvent ca prieteni nestiutori de boala lor sa se ofere sa-i „extermine” pe seropozitivi. Asa ca uneori mint, isi ascund boala si asta ii chinuie in plus, adauga ea. Orice, numai sa nu strige lumea dupa ei “sidoasa, sidosul”.

Din primele zile, Mihaela schiopu isi aminteste de o fetita care-si balansa bratele cu o lucrare in fata unui webcam spunand “uite, vezi? acolo, in stanga, vezi? ce sa mai fac? e bine? si uite si camera mea”. Alteori, deseori, i-au raspuns “eu nu vreau sa pictez despre mine de acum”.