Prigoniti din scoli si din spitale, ca niste teroristi care prin simpla atingere a unei clante arunca sanatatea publica in aer, cei zece mii de copii infectati cu HIV in spitalele romanesti intre ’88 si ’92 au primit la pachet cu virusul si stigmatul rusinii

Subtipul F al virusului, specific Romaniei, i-a pacalit pe cei care nu le dadeau mai nimic de trait si le-a asigurat la 7.000 dintre ei o viata lunga. Cu care multi nu stiu acum ce sa faca.

Anii in plus de viata nu i-au cistigat peste noapte, ca pe o avere uriasa la loto, ci i-au strins pentru ei, zi cu zi, parintii lor infricosati, ratacind din doctor in homeopat, pina la ultimul vraci, pentru orice farima de speranta gasita pe buzele cuiva. Directorul executiv al Uniunii Nationale a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA), Iulian Petre, rezuma in citeva cifre vietile deja stinse sau inca in lumina ale copiilor infectati: „In 2000 se murea inca pe capete, erau cinci-sase decese pe saptamina, abia aparuse tratamentul ARV. Organizatiile noastre mai mult asigurau ajutor de inmormintare. Inainte de 2000 a fost ca un ev intunecat. Abia se inventase AZT, primul tratament. Parintii lor sint oamenii carora li s-a zis, incepind de prin '92: 'Luati-l acasa, Dumnezeu cu mila, un an, doi, cine stie?>>“.

Dupa soc, cei care au avut curaj sa lupte cu fatalitatea mondial mediatizata a virusului au facut-o prin orice mijloace. Doamna Maria, una dintre mamele care au primit verdictul de HIV pentru copilul lor de la medici, spune de ce erau cei ca ea in stare: „Zicea cineva ca face bine copilul dindu-i sa bea petrol, au incercat parintii, altul ca are un leac miraculos, niste pastile din insecte, au incercat, pastile din fel de fel frunze, au incercat. E viata copilului tau in joc si nu vrei sa-ti faci procese de constiinta ca ai fi putut sa-l vindeci si n-ai vrut“. Cind un parinte increzator doar in medicina oficiala n-a vrut sa auda de pastilele din insecte pentru copilul lui, acesta si-a luat soarta in propriile miini: „O mama din orasul nostru si-a gasit fetita de 13 ani in fata blocului. O chemasera vecinii, ca o gasisera adunind de pe jos gize, gindaci, furnici, pe care le minca. 'Sa ma fac bine!>>, le spunea ea“, isi aduce aminte doamna Maria. UNOPA are mii de astfel de povesti, in care si radiestezia, yoga, bioenergia sau terapiile naturiste au fost chemate sa joace rolul vietii pentru cite un copil. „Oamenii isi aduc aminte acum cu stupoare ce puteau din disperare sa faca“, spune Iulian Petre. Pe deasupra, virusul le mai si injumatatea de la bun inceput familia. „Nu de putine ori, cind a aflat ca are un copil seropozitiv, tatal sau mama a plecat pe pustii sau a bagat divort, 'ca nu poate sta cu un copil infectat in casa>>“, adauga doamna Maria.

Cind cele peste 20 de organizatii din toata tara, majoritatea de parinti ai caror copii fusesera infectati cu HIV, s-au unit si au format in 2000 UNOPA, guvernul vremii a fost urnit sa faca legea. Iulian Petre isi aduce aminte: „Citeva sute de parinti au venit in fata guvernului, au fost incadrati de jandarmi, luati in dube si urcati in trenuri, care i-au asteptat pe toti sa plece linistiti acasa. Totusi a avut efect, astfel a iesit Legea nr. 584/2002, care vizeaza sectorul HIV/SIDA“. Aceasta le-a instituit dreptul la educatie si confidentialitate, in sistemul sanitar si de invatamint, o norma de hrana care ajunge astazi la aproximativ trei milioane de lei pe luna, dreptul la un insotitor, platit de primarii, o pensie de handicap si tratament ARV gratuit. „Tratamentul ARV e gratuit, dar in perioada 2001-2006 au fost, in fiecare an, intreruperi de citeva luni, cind se terminau banii. Era nevoie de memorii catre autoritati ca sa se reia: 'Faceti ceva, o luna de intrerupere face ineficient tratamentul>>“, spune Iulian Petre. Mai mult decit atit, continua el, cei care au HIV in singe ar putea avea parte de un tratament mai bun decit actualul ARV: „Problema cu tratamentul ARV e ca se asigura in baza unei licitatii din 2003, nu avem acces la ultimele medicamente aparute pe piata. Din 2005 se incearca refacerea acestei licitatii, care e tot in curs de initiere si in 2007, desi buget exista. Sint interese mari, fiind vorba de vreo 60 de milioane de dolari. Normal si legal, licitatia ar fi trebuit refacuta in fiecare an de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate“.

Iar tratamentul e facut dupa ureche, atita vreme cit virusul nu poate fi monitorizat: „Sint o serie de analize care trebuie facute cel putin de doua ori pe an, care necesita kituri si reactivi. Pina la inceputul anului 2006 au fost cumparate de noi din fonduri externe, dar de atunci nu s-au mai facut aceste analize, iar fara ele nu se poate evalua impactul tratamentului si nu se pot schimba schemele de tratament in cunostinta de cauza“, spune Iulian Petre. Banii pentru aceste kituri de analiza exista in teorie. Ministerul Sanatatii le-a acordat doua milioane de euro pentru anul 2007 in luna martie. „Totul s-a blocat la Departamentul de Achizitii al Ministerului Sanatatii. Nici pina acum nu am primit nici un raspuns de la ei. Banii acestia necheltuiti se pierd la sfirsitul anului“, spune Iulian Petre cum au oamenii din Ministerul Sanatatii rabdare cu timpul lor. Licitatia pentru kituri de analiza a fost suspendata in 4 octombrie, anunta cu seninatate ministerul, din cauza unei contestatii, iar noile oferte vor fi depuse pe 22 octombrie.

Parintii care n-au vrut sa renunte la normalitatea vietii scolaresti pentru copiii lor au vazut ce monstri naste frica de HIV in profesori si in parintii colegilor sanatosi: „De cite ori nu ne-am certat cu profesorii care spuneau celorlalti 1parinti ca respectivul e infectat cu HIV. Am vazut copii scosi din banca si goniti din clasa de ceilalti parinti, de colegi si de invatatori“, spune doamna Maria. Chiar si in cazul in care profesorii sau educatorii aratau „bunavointa“ unui copil infectat cu HIV si-l primeau printre ceilalti, parintii celorlalti copii se intreceau sa scoata elementul nesanatos din comunitate. Directorul executiv al UNOPA da un exemplu: „In primavara asta, cineva din Tirgoviste a luat un copil seropozitiv in asistenta maternala, gradinita l-a primit, dar i-a informat si pe ceilalti parinti, care si-au retras imediat copiii. Doua saptamini a stat copilul singur in clasa. Pina la urma, femeia l-a retras“. De frica parintilor copiilor sanatosi sau a profesorilor, unii parinti nici nu si-au mai dat copilul la scoala. Auzisera ce li se intimplase altora si le fusese de ajuns. Sau, in cazul in care au crezut in infailibilitatea virusului, si-au lasat benevol copilul de scoala, caci ce rost ar mai fi avut? Sint insa si scoli care au acceptat copii seropozitivi.

Problema in Romania, spune Claudia Catana, de la Fundatia Romanian Angel Appeal, care din '90 a desfasurat multe programe de ajutor pentru copiii infectati cu HIV, este ca oamenii nu stiu sa-si ceara drepturile: „In Romania e un anumit tip de cultura, aceea de a sta cind cineva iti face rau, nu te revolti, spui: 'Lasa, mama, nu te certa cu domnu' doctor sau cu dom' profesor, trece si anul asta, om vedea noi ce-o mai fi!>>. Nu stim sa ne cerem drepturile, nu sintem invatati nici la scoala, nici acasa“.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.