Nu este deloc usor pentru un copil "mare" sa fie adoptat de alti parinti decat cei naturali. La fel cum nu este deloc usor sa devii parintele unui copil de sapte sau chiar 10 ani. Un copil care "debarca" in familia ta cu un alt trecut decat cel al familiei tale, cu frustrari si suferinte sufletesti pe care noii parinti nu au cum sa le cunoasca in totalitate. Fata de un nou-nascut, a carui istorie este oarecum "o pagina alba", un copil mare are nevoie de parinti adoptivi cu o mare suplete afectiva, gata oricand sa treaca peste anumite episoade obscure din viata lui.

"De multe ori, parintii se gandesc ca nu este posibil sa adopte un copil care are mai mult de sase ani", sustine Claire Gore, doctor in psihologie, autoarea unei carti dedicate adoptiei copiilor mari. Cu toate acestea, studii efectuate in Marea Britanie au aratat ca, in cazul adoptiilor "tardive", rata esecului nu este mai mare decat in cazul adoptiei nou-nascutilor. Cu alte cuvinte, nu este mai riscanta adoptia unui copil in varsta de cinci sau 10 ani fata de cea a unui sugar.

"Adoptia unui copil mare reprezinta chiar anumite avantaje", completeaza dr. Gore. "Putem sa ne bazam pe 'colaborarea>> lui, putem sa modelam reprezentarile pe care acesta si le face vizavi de adoptie, putem sa indepartam temerile si iluziile legate de intrarea lui in noua familie - spre exemplu, unii copii isi imagineaza ca, daca vor fi adoptati, vor avea parte de o casa ca in filme, o piscina in curte si o baie ca in reviste", exemplifica autoarea franceza. "De asemenea, rezistenta pe care acesta o opune adoptiei este mai usor de identificat de catre parinti, cu exceptia cazurilor cand capacitatea lui de atasare nu este compromisa", explica Claire Gore.

Citeste si:

Cu toate acestea, adoptia unui copil mare nu este deloc usoara si necesita o munca sustinuta de cele doua elemente ale ecuatieicopilul si parintii. "In general, pentru adoptia unor copii mai mari sunt preferati parintii care au sau au mai avut copii si care cunosc bine etapele de dezvoltare a celor mici, sunt familiarizati cu prezenta copilului", recomanda Claire Gore.

La randul lui, copilul trebuie pregatit pentru a se debarasa de temerile care i-au marcat istoria personala, de multe ori incarcata de tristete, de deceptii sau chiar de violenta. "Psihologul trebuie sa-l determine pe copil sa-si revada propria istorie in asa fel incat acesta sa-si doreasca din nou o familie", explica dr. Gore. Contactul dintre cele doua elemente ale "ecuatiei familiale" - copilul si viitorii parinti adoptivi - va fi facut doar atunci cand si cel mic, si parintii vor fi pregatiti pentru acest pas. In fapt, ambele parti se adopta mutual.