Dragoste bruta in ritm de flamenco

Muzicalul este bazat pe “Istoria familiei Taranto” de Alfredo Manas, care l-a inspirat pe Rovira Beleta, prin interpretii Antonio Gades si Carmen Amaya.Selectionat pentru Oscar la categoria cel mai bun film strain in 1963, filmul reprezinta testamentul cinematografic al balerinei Carmen Amaya, cea care a murit la putin timp dupa filmari. Acesta a fost ultimul film al reginei flamenco. Ea nu a putut vedea pelicula, s-a stins inainte de premiera, dar ne-a lasat ca testament final ceea ce nu poate fi inlocuit. Desi grav bolnava, in film danseaza asa cum era ea, cea mai buna din lume. “Suflet pur”, “sentiment din carne”, “produs brut al naturaletii”, asa a fost descrisa dansatoarea de cei care au iubit-o. “Los Tarantos” este primul muzical gitan ce recurge la diverse culori muzicale si la diferitele ritmuri de flamenco, pana la fuziunea cu vocile si ritmurile urbane ale acestui secol. Asa era descrisa transpunerea cinematografica a lui Francisco Rovira Beleta, cel care a regizat si “Dragoste bruta”, din 1967.

“Los Tarantos”, film prezentat in cadrul Zilelor Filmului Spaniol la Bucuresti, este considerat “West Side Story flamenco”, adaptare ce pune fata in fata muzica lui Chicuelo si Tomatito, alaturi de coregrafia lui Javier Latorre.

Sentimente ranite, razbunari, uri si iubiri, spuse si rezolvate in ritm de flamenco, devin religia comunitatii gitanilor, care vad viata prin muzica tragica sau vesela a flamenco-ului. Rolul Juanei, fiica lui Zorongo indragostita de Taranto este interpretat de Ana Salazar, una din cele mai tinere si promitatoare actrite din acea epoca. Protagonist in aceasta pelicula este si Juan Carlos Lerida si Candy Roman, liderul Zorongo. Toti sunt acompaniati de mai mult de 10 artisti ce canta si danseaza, precum si noua muzicieni si doi interpreti selectionati dupa un casting ce a durat sase luni prin Andaluzia, Madrid si Barcelona. Instinc, forta, pasiune, sentimente si candoare, iata elementele ce caracterizeaza aceasta drama.

Legenda timpului - un film pe doua voci

O a doua pelicula, prezentata in cadrul Zilelor Filmului Spaniol, este “La Leyenda del tiempo” (Legenda timpului), din 2007, in regia lui Inaki Lacuesta. Un film care te atrage in simtamintele lui, prin poezia lui si in intensitatea lui.

“Este confirmarea faptului ca ne aflam in fata unui mare cineast, unul promitator din generatia tanara de cineasti spanioli”, redacta critica de specialitate.

“Legenda timpului” creioneaza subtil doua portrete in jurul figurii miticului cantautor Camaron de la Isla. “Un film de o frumusete ce te face sa lacrimezi”, scria Isabelle Regnier, in Le Monde. Pelicula a fost premiata la Festival International Las Palmas (2006) cu premiul special al juriului pentru cel mai bun film si premiul pentru cel mai bun actor - Israel Gomez. Povestea lui Isla, copilul gitan care, dupa moartea tatalui sau, nu a mai putut sa cante niciodata, desi apartinea unei generatii de cantautori, se alatura celei a lui Makiko, o tanara japoneza, cea care vine in Spania pentru a cunoaste o cultura total straina. Doua personaje ce se aseamana, care sufera din acelasi motiv - moartea tatalui - si care sunt pe punctul de a deveni altcineva. Isaki Lacuesta pulverizeaza frontiera dintre realitate si fictiune si face un film tandru si impresionant, incalificabil, in ceea ce transmite, cu toata naturaletea limbajului cinematografic de care da dovada.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe