La peste jumatate de secol de la disparitia lui fizica, sentimentele generate de persoana lui Stalin, unul dintre cei mai singerosi, daca nu cel mai singeros tiran al secolului XX, isi dezvaluie cu greu resorturile in incercarea de a le aplica o analiza rationala. Stabilind ca decor al dezbaterii despre istoria comunismului un azil de nebuni, dramaturgul Matei Visniec, pe urmele lui Peter Weiss in „Marat-Sade“, construieste spatiul mental in care anormalul este receptat ca o manifestare a firescului; reducerea la absurd ar fi comica daca memoria istorica nu ne-ar confirma ca toate monstruozitatile evocate au fost realitate. Si lichidarea burgheziei, si colectivizarea, si epurarile, si ideologia care le-a justificat s-au desfasurat in lumea oamenilor considerati normali.

Pe urmele lui Visniec si in consens cu intentiile lui, regizorul Florin Fatulescu elaboreaza cu fantezie supravegheata atmosfera ambigua de la marginea realitatii, spatiul unde orice deraiere se inscrie in mersul trenurilor stabilit de tiran. Delirul se naste din realitate si se intoarce acolo, parcurs urmarit cu mijloacele satirei, fara sa lipseasca lirismul.

Spatiul scenic e dominat de un portret al lui Stalin: din cind in cind, acesta se deschide ca usile unui dulap si lasa sa se vada gratiile unei ferestre de la subsol, pe unde nebunii vad picioarele trecatorilor. Un straniu joc al hazardului se incheaga in jurul posibilitatilor oferite de aceasta fereastra: nebunii pariaza, ghicesc ce vor vedea, cizmele patrulelor sau cerul de deasupra lor. Dar li se spune mereu ca „Jocurile sint facute“. Cum au ajuns ele sa fie facute - aceasta este miza povestirii dramatice elaborate de dramaturg si puse in pagina de regizor.