Cu dracul pe tocuri

Cica ar fi trebuit sa fie o montare integrala a textului lui Goethe, dar asta, vorba regizorului, ar fi durat cateva zile. Scenariul, bazat pe traducerea lui Stefan Augustin Doinas (care suna foarte bine, atunci cand se aude, caci in hala de la Simerom vocile, chiar amplificate, au prostul obicei sa fuga prin toate partile, nu neaparat spre urechile publicului), pastreaza "argumentul" - tentativa de sinucidere a protagonistului, "vizita" lui Mefisto, tentatia iubirii si a tineretii, pactul, noaptea Valpurgiei, moartea lui Faust si ridicarea lui la cer - si personajele principale, Mefisto (Ofelia Popii) si Faust (Ilie Gheorghe), intr-un spectacol de doua ore, cu doua spatii de joc (cabinetului eroului si bolgiile valpurgice) si mari desfasurari de forte sceno-tehnice (ziduri aruncate in aer, vrajitoare culcandu-se cu porci in marime naturala si zburand pe deasupra, soareci purpurii iesind din guri de femei...).

Multe lucruri din "Faust" sunt pentru oameni destepti: parca e ceva din "Clasa moarta" a lui Kantor in prima scena din spectacol, cu elevii lui Faust ca mumificati de invatatura in bancile lor, parca imaginea Margaretei in inchisoarea devenita torturi ale iadului, implorand dupa copilul pe care l-a ucis pe o scena in rosu si auriu, aduce cu montarile operistice ale "Faustului" lui Gounod (macar pentru ca "Margareta" lui Goethe se numeste Gretchen...). Dar s-ar putea sa ma insel sau s-ar putea sa fie inca si mai multe cvasi-citate.

"Povestea" insasi, cine ce face si de ce, e un soi de citat, pentru ca nu cum ajunge un personaj arhicunoscut (mai mult din auzite, dar oricum...) sa semneze un pact cu diavolul si ce pateste el pe urma, fizic si psihic, il intereseaza pe regizor, deci n-are de ce sa repete informatia, iar spectacolul devine un ping-pong intre doua personaje care se joaca de-a damnarea.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe