Trupa Iris a implinit 30 de ani de cariera. Trei decenii de bucurii si chinuri, de istorii care „te fac sa razi, sa plangi, sa devii melancolic, sa fii nervos...”, asa cum spune Nelu Dumitrescu, cel care a inventat trupa cu putin inainte de 1977. „Am mers inainte”, spune el, „nu ne-am gandit cati ani avem, nu am stat sa ne uitam in urma, am mers inainte intotdeauna...”.

EVZ: In urma cu treizeci de ani...

Nelu Dumitrescu: ...erau niste timpuri interesante in muzica... Semnal M-ul deja facea turnee, imediat dupa noi a aparut si Compactul, era Rosu si Negru, FFN (Formatia Fara Nume), Metropol, Phoenix...

Noi nu eram prieteni cu niciun artist, singurii pe care ii stiam erau cei de la Curtea Veche, cu Sorin Chifiriuc, dar nu ne lega cine stie ce prietenie, doar ca ne lasau sa repetam la ei. Stiu ca la un moment dat am mers la Misu Cernea, de la Sfinx, si am cumparat niste difuzoare. Noi un prea aveam bani, dar nu spun neaparat ca vremurile erau mizere.

Citeste si:

Un om care castiga doua mii pe luna nu avea nicio problema sa traiasca. Hai sa ne amintim, un kilogram de carne de pui era 20 de lei, 30 de lei era unul de porc, 90 de lei era cazarea la hotel... Eu munceam intr-o fabrica pana am devenit artist profesionist.

Atestatul de artist profesionist iti asigura niste privilegii: daca, de exemplu, cantai la un restaurant, aveai cam 3.000 de lei pe luna, daca faceai spectacole, cereai bani de la organizatori si iti ieseau cam 4.000 sau 5.000 de lei. Asta pana cand Ceausescu a inceput sa creeze probleme... Chitaristii isi faceau singuri chitari, pedale de distors, stiu altii care si-au facut acasa boxe cu lampi...