dr. Margit Serban sustine ca primele aparate care vor fi utilizate in acest scop au fost deja montate la Spitalul de Copii, in urma unui parteneriat incheiat cu societatea privata Krio. „Mamele care vor dori, la nastere, sa li se recolteze celule din cordonul ombilical nu vor mai trebui sa apeleze la banci din strainatate, asa cum s-a intimplat pana acum”, a declarat dr. Serban.

Celulele stem vor fi recoltate, prelucrate si pastrate la banca din Timisoara si vor fi utilizate pentru vindecarea copilului de o boala grava, care, in lipsa celulelor stem ar fi necesitat un transplant.

„Inaugurarea biobancii cu celule stem din cordonul ombilical, la Timisoara, arata ca suntem recunoscuti ca si profesionisti in domeniu, dar, ce e mai important, avem controlul calitatii si cantitatii celulelor recoltate, factori de care depinde succesul unui viitor transplant, eliminindu-se astfel riscul deteriorarii lor prin transport”, a mai precizat dr. Margit Serban.

Directorul executiv al Agentiei Nationale de Transplant, Victor Zota, a declarat insa ca pana in prezent, reprezentantii clinicii nu au intreprins niciun demers pentru a obtine autorizatiile necesare si, de altfel, Agentia nu a mai primit nicio alta solicitare din alta parte, nici din mediul privat, nici din partea unor institutii medicale de stat.

Citeste si:

Directorul executiv al Agentiei Nationale de Transplant, Victor Zota a explicat ca la ora actuala in Romania sunt trei firme care colecteaza, la cerere, sange din cordonul ombilical al mamelor, pentru a putea fi folosit la un moment dat in caz de aparitie a leucemiei si sa-l trimita in trei banci din strainatate, una la Bratislava, alta la Varsovia si ultima la Bruxelles, unde sunt extrase celule stem si sunt depozitate. Zota a subliniat insa ca aceasta procedura se refera doar la leucemii.

"M-as bucura sa primesc astfel de solicitari pentru ca este cea mai buna investitie in sanatate, chiar daca in prezent este validata terapia cu celule stem doar pentru transplantul de maduva pentru leucemii si chiar daca ar insemna un efort bugetar sustinut din partea Ministerului Sanatatii. Dar probabil ca va fi validata si pentru alte boli in viitorul apropiat", a spus Victor Zota.

Seful Agentiei Nationale de Transplant a mai spus ca cei care intentioneaza sa infiinteze aceste banci de celule stem, trebuie sa indeplineasca criterii foarte stricte de autorizare, iar in plus, vor trebui ca pe langa aspectele legate de logistica necesara sa ia in calcul ca este nevoie de personal special scolit pentru procedurile medicale specifice.