Un evreu, un roman si un turc, sunt negustori ce isi impart clientela. In final, fata evreului si baiatul romanului ajung sa se iubeasca, povestea lor de dragoste, fiind in conceptia tatilor lor, absolut imposibila. Batranul Cadir, vesnic indragostit si mereu pus pe sotii, face insa in asa fel incat istoria sa aiba un final fericit. Fireste ca atmosfera cordiala se va putea materializa printr-o “fuziune” a celor doua pravalii. Spectacolul de la Teatrul National a facut record de casa in stagiunile trecute, realizand si mai multe turnee in tara si peste hotare. La peste 20 de ani dupa versiunea cu Fintesteanu-Giugaru-Anghelescu care a devenit antologica, varianta lui Gonta ramane memorabila. Cei trei muschetari, Radu Beligan, Marin Moraru si Gheorghe Dinica sunt trei capitole de istorie. Piesa lui Victor Ion Popa are un puternic mesaj uman, e calda, sentimentala, plina de umor, e o predica sociala, o piesa scrisa cu mestesug, cu replici antologice, ce a obtinut intotdeauna succesul de public. Montarea lui G. Gonta se incapataneaza sa fie in fiecare an pe afisul Nationalului bucurestean. Iata ce au declarat protagonistii despre “Take, Ianke si Cadir” pentru Cronica Romana:

Radu Beligan, un “Ianke” memorabil

“Cea mai insemnata satisfactie a fost prilejuita de succesul iesit din comun al spectacolului “Tache, Ianke si Cadir”, care a devenit un adevarat fenomen national. Pentru anul viitor, imi doresc sa continuam, tot cu casa inchisa spectacolul “Tache, Ianke si Cadir”. Imi mai doresc sa am forta de a continua in acest ritm si la acelasi nivel”, declara in 2004 Radu Beligan. “Daca Dumnezeu ne va tine in viata, o sa-l mai jucam cativa ani. Misterul succesului se poate explica doar asa: jucam o piesa in care sentimentele de toleranta, de prietenie, de spirit de intrajutorare transpar imediat. Sunt atat de frumos redate, ca nu se poate sa nu impresioneze oamenii normali. Jucam de sase ani intr-o sala cu 1.170 de locuri, mereu ocupate. Interesant este ca, in 1937, cand a fost premiera ei originara, piesa n-a avut succes. Am vazut-o, eram elev la liceu, aveam loc la balcon, si pe Cadir il interpreta V. I. Popa. Succesul a venit cand a fost reluata la “Bulandra”, cu Jules Cazaban.

Gheorghe Dinica: “E un fenomen artistic!”

“Este un spectacol extraordinar, neschimbata de atatia ani, ceea ce ne motiveaza sa mai jucam. De la prima reprezentatie, piesa a prins la public. Sala Mare a Teatrului National este arhiplina, iar noi primim ovatii. E interesant. E un fenomen artistic, poate ca tripleta aceasta actoriceasca sub bagheta lui Grigore Gonta sa fi castigat inima spectatorilor. Si in turnee, in orice colt de tara, succesul a fost acelasi. A fost o lovitura teatrala foarte interesanta in 2001, si ideea i-a apartinut lui Dinu Sararu, fostul director al Teatrului National. Alegerea a fost excelenta, caci tema merge la inima romanasului, iar piesa e scrisa foarte bine, cu umor.

Marin Moraru: “Sortii asa au vrut!”

“Succesul vine din faptul ca cei trei actori sunt legati, in viata lor, de o mare prietenie, care se vede, se simte si in acest spectacol. Apoi, teatrul de relatie - relatie psihologica in scena - desi a fost dat uitarii, merge bine. La inceput n-am vrut sa joc, fiindca il interpretasem pe Itic. Nu m-am gandit la Take. Sortii asa au dorit. Lui Take, personajul pe care-l interpretez, ii face placere sa-l asculte in fiecare zi pe Ianke, vorbindu-i despre relatiile lui comice cu viata. Prietenia lor veche de 30 de ani ii bucura pe amandoi, ii face sa se simta bine impreuna. Take e chiar fericit ca traieste alaturi de el. Prietenia din viata se simte si pe scena, fiindca Radu Beligan, Gheorghe Dinica si cu mine suntem aproape de cand ne stim prieteni.

Grigore Gonta, un regizor cu intuitie

“E o piesa veche, cu ceva haz, care se bazeaza numai pe cuvant. Iar cuvantul nu are nici o trimitere politica contemporana, nu tu obscenitati, nu tu erotism, fara actiune, fara injuraturi - o poveste. Si mai vin si 1.200 de spectatori, seara de seara: tineri, varstnici, iar unii chiar de 2-3 ori, ca sa vada ce? Un roman, un evreu si un turc, care discuta despre negot si despre fericirea copiilor lor. Azi, cand ne preocupa business-ul, castigul imediat. Iar spectacolul e prafuit. Cu un decor realist. Cu costume realiste. Nu blugi, nu adidasi, nu pelerine de piele, nu ochelari de soare. Si niciun efect de discoteca, fara fum, fara artificii. Si culmea: romanul, turcul, evreul sunt barbati (actorii). Pai ce teatru modern e asta, fara un travesti, fara sa pui o femeie sa-l joace pe Take? Pentru ce-o fi dat publicul miliarde ca sa vada acest spectacol, tot nu inteleg!!! Iar regia - fantezie, ioc. Pai, spuneti si dvs.: la masa de seara din actul II - SE MANANCA! Se mananca tot ce se spune. Ba, se aduce chiar si o mamaliga aburinda, care se taie cu ata si publicul aplauda! In actul III aflam ca fata e gravida. Pai cand a ramas gravida, ca nu s-a vazut? Nu i-am vazut goi! Nu stim daca intr-adevar sunt baiat si fata, nu tu sex, nu tu cuplare! Si-atunci cum, cum a ramas gravida? In vitro? Pai, vedeti!!! Cand va spun ca nu inteleg de ce vine publicul, am dreptate. Si am mai si redus piesa, de la o durata de trei ore, la doua ore. De ce? Ca sa vina lumea? Dar lumea are timp de pierdut pentru arta. Ce, e secolul vitezei? Si daca i se parea lung spectacolul putea pleca, e liber. Si se putea, atunci, ca si piesa sa nu se mai joace atat de mult. Ei, si? Atata paguba! Parca nu sunt destule piese care se joaca putin. Asa ca, nu-nteleg, dar nu-nteleg deloc, cum se poate juca de sase ani, cu sala plina.

Si-au fost destui in cele peste 250 de reprezentatii: aproximativ 260.000. Nu e normal. Sigur e anormal. Ce director de teatru a fost cel dinainte, sa vina la Teatrul National, si prima piesa pe care o propune sa fie o piesa clasica romaneasca. Cu regie, scenografie si actori romani? Pai, asa se intra in Europa, dragi spectatori? O piesa care n-a luat niciun premiu UNITER, pentru spectacol, pentru interpretare, regie, scenografie? E anormal. Va spun: e anormal sa aiba succes. Zic unii azi: Da, a luat, ce-i drept, un premiu pentru spectacol, dat de Ministerul Culturii. Da ce, ala-i premiu, sa fim seriosi! Unde s-a mai pomenit sa se dea premiu pentru un spectacol c-un asa mare succes. Nici de popularitate nu merita. Si-atunci e bine sa se joace mai rar, pentru ca, sa fim sinceri, e un exemplu prost. Pai, teatrul poate castiga devenind agentie imobiliara, nu teatrala. Poate trai bine din inchirieri. Si nu mai platesti nici actorii colaboratori.

Citeste si:

De ce sa castige ei? Ca sa se revolte cei care nu prea joaca sau cei pentru care nu cumpara publicul nici un bilet? NU E BINE. Si ce daca la “Take” se umple sala si martea, si miercurea, si joia? Mai bine sa se repete piese noi in aceste zile, ca sa nu se poata juca decat la o luna o data. Si astfel, si publicul va avea de castigat, ca se va duce sa vada si alte piese, nu numai una de succes. Asa sa fie oare? Nu stiu, dar eu mi-aduc aminte de nenea Iancu si zic: Curat murdar!”

Monica Davidescu: “Este un spectacol curat!”

Intrebata de ce crede ca aceasta piesa clasica are asa de mare succes la public, actrita Monica Davidescu, o superba artista de compozitie a primei scene a tarii, ce face un rol extraordinar in acest spectacol, a declarat pentru Cronica Romana:“Cred ca piesa lui Victor Ion Popa are asa de mare succes pentru ca este o piesa curata, clasica, cu relatii care s-au consolidat in timp intre protagonisti, cu o regie la fel de curata, usor de urmarit si cu o interpretare magistrala a celor trei titani: Beligan, Moraru si Dinica. Alaturi de acestia Valentin Uritescu, Silvia Nastase si noi: eu si Mihai Calin completam acest cerc teatral”.

Monica Davidescu a mai adaugat: “In primii trei ani biletele s-au vandut la negru. Chiar domnul Dinu Sararu, directorul de atunci al Teatrului, cel care a avut inspiratia alegerii acestei piese, a fost tras de maneca daca vrea sa cumpere un bilet, de cei care vindeau la supra pret bineinteles. Imi aduc aminte ca in ultima stagiune, in fiecare seara, intr-o sala ca cea a Nationalului, cu 1.200 de locuri, noi am avut spectatori peste numarul normal. Alta data am jucat intr-o joi, cand la televizor era un meci al Nationalei, strazile Bucurestiului erau pustii, iar la TNB se juca “Take, Ianke si Cadar” cu sala plina, in timp ce la celelalte teatre actorii se plangeau ca joaca pentru 4-5 spectatori”. “Publicul e alaturi de noi de fiecare data si asa cum spunea si regizorul Grigore Gonta: este o piesa in care oamenii nu injura, nu fac sex, aici se reunesc trei religii si asta e mai presus de orice”.Dupa aproape 400 de reprezentatii, “Doamne ajuta sa o ducem la fel ca pana acum!” a incheiat Monica Davidescu, emotionata ca la primul spectacol.

7 ani cu sali arhipline

Spectacolul a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun spectacol din dramaturgia romaneasca la Premiile Nationale Anuale in domeniul teatrului acordate de Ministerul Culturii si Cultelor pentru anul 2001. Piesa este o cuceritoare restituire scenica a comediei lui Victor Ion Popa.Lansata in premiera in toamna anului 2001 si programata frecvent, creatia maestrului Grigore Gonta, in decorurile lui Mihai Madescu, s-a bucurat de un exceptional succes, jucandu-se cu sali arhipline, reactii vii de apreciere la scena deschisa si cu aplauze furtunoase la final.

Dinu Sararu - vocatia manageriala

Scriitorul Dinu Sararu, director al Teatrului National Bucuresti in perioada 2001-2004 a avut fler in a alege textul marelui Victor Ion Popa pentru a fi inclusa in repertoriul TNB-ului. Intiutia lui Dinu Sararu s-a dovedit prin faptul ca piesa se joaca de sase stagiuni cu sali pline, iar stagiunea 2007-2008 include din nou acest succes.

“Pornita din mintea bine mobilata cu realism a lui Dinu Sararu si din inteligenta politica a ministrului, de atunci, Razvan Theodorescu, repunerea in scena a piesei lui Victor Ion Popa “cade” perfect pe momentul istoric... piesa, un simbol cald al tolerantei interetnice, izolat in cultura romaneasca, dar care probabil ca nu are un echivalent mondial... O piesa de regizor... o noua dimensiune, care s-ar putea sa fie cea originara... in care echilibrul celor trei personaje principale este perfect. Renuntand la pitorescul vechilor abordari scenice, Gonta ii face pe roman, evreu si turc egali. Scenografia este cumva surprinzatoare pentru vremurile pe care le traim, functionala si de mare efect si in care ochiul obisnuit cu saracia teatrului romanesc ar trebui sa vada vocatia manageriala a lui Dinu Sararu”, spunea Alex Mihai Stoenescu.