Un nou teatru urmeaza sa se deschida in Bucuresti luna aceasta. Teatrul Metropolis. Construit pe ideea de hipermarket cultural, cum il descrie directorul sau, actorul George Ivascu, noua institutie de cultura va gazdui expozitii si o cafenea unde vor putea fi ascultate inregistrari celebre de teatru radiofonic. Sunt multe surprizele pe care nou infiintatul teatru le promite. Despre cateva dintre ele, despre ce inseamna sa construiesti un teatru cu pasiune si despre o lume intreaga de povesti care asteapta sa fie spuse, am stat de vorba in teatru, inca santier, cu actorul George Ivascu.

Cum vede un actor si, mai nou, un director de teatru starea actuala a teatrului romanesc?

Teatrul romanesc este un teatru traditionalist. Din fericire sau din pacate, teatrul romanesc e incadrat in niste principii foarte clare. Unele mai sanatoase, altele mai putin sanatoase. Si acum, ca sa vin oarecum pe strada mea, pentru ca am devenit destul de egoist, vorbesc mai mult despre teatrul pe care-l construiesc decat despre celelalte teatre... stim foarte bine ca tinerii nu aveau sansa unui teatru dedicat lor. Acest lucru se intampla la Metropolis. Mai mult de-atat, Romaniei ii lipsea ceea ce se numeste teatru de proiect. Eu sunt adeptul teatrului de repertoriu, cu trupa fixa, si el trebuie sa ramana, pentru ca e un bun castigat al nostru, de a avea trupe fixe, de a incadra totul intr-o politica repertoriala. Iar, pe de alta parte, cred ca exista foarte multa imaginatie, foarte multa energie, uneori chiar disperari ale unor colegi care joaca de multa vreme, care au initiativa, au putere de munca si cred ca lor le trebuie acum un spatiu in care sa-si depuna proiectul, care sa fie analizat si, evident, sa fie si finantat. Cred ca ceea ce tot numim noi teatru alternativ nu este chiar cea mai corecta formula. Pana acum teatru alternativ insemna sa te descurci cum poti, sa te duci in tot felul de zone, in care esti gazduit, agreat, fie ca e bar sau pod, si sa faci totul numai din placere. Dar, din pacate, nu e suficient. Si-atunci, cred ca sistemul trebuie sa fie mult mai permisibil. Ca peste tot in lume, sa existe teatre de stat, cu o politica repertoriala, cu o trupa fixa...

Citeste si:

Asta numiti teatru traditionalist?

Si asta. Dar ma refer si la stilul de abordare. Tocmai de-asta cred ca acum e important sa apara si teatre de proiect. Finantate, sustinute, intr-un sistem coerent. Si un argument cu care m-au convins a fost ca eu, fiind profesor la UNATC, stiu foarte bine ce probleme au tinerii. Ei stiu ca termina facultatea, unii sunt chiar copii cu mare talent, dar pe care nu-i stie nimeni pentru ca n-au locurile lor in care sa se afirme. Acum, din pacate, nu mai exista nici Casandra... Asta este cea de-a doua chestiune. Iar cel de-al treilea aspect, foarte important, si este dovedit in spectacolul lui Felix Alexa, dupa fratii Presniakov, "In rolul victimei", e ca se vorbeste de un fals conflict de generatii. Eu, spre exemplu, sunt rodul intalnirii mele cu marii actori si marii regizori in varsta, care m-au ajutat sa devin ceea ce sunt, imprumutand din experienta lor, jucand alaturi de ei... Si iata ca in spectacolul lui Felix Alexa asta e una din sanse. Actori importanti cum sunt Razvan Vasilescu, Dana Dogaru, Dan Astilean joaca alaturi de niste tineri absolut senzationali si au format o echipa atat de frumoasa, incat au ajuns sa-mi spuna "Dom'le, noi ne intelegem atat de bine, ne mai lasi sa mai lucram impreuna?" Asta e tot. Cred ca in profesia asta cel mai greu e cand faci tusa. Si uneori nemeritat. Ca sunt actori, dar mai ales actrite, care, ajungand la o anumita varsta, nici foarte batrani, dar nici foarte tineri, nu prea mai sunt distribuiti. Pentru mine sa fii tanar inseamna sa fii creativ. Si poti fi creativ si la 80 de ani, daca iti da Dumnezeu sanatate. Ma intreba cineva ce inseamna teatrul tineretului, adica numai tineri? Nu. Pentru mine, energie creativa egal tanar.