Cartea Lacramioarei Stoenescu, aparuta recent, se vrea un fel de replica la discutia despre "copiii informatori" din vara anului 2006.

Autoarea isi foloseste propriile amintiri, dar si informatii aflate din dosarul de urmarire al tatalui sau, care a ramas pana la moarte in vizorul Securitatii.

In 1952 avea zece ani.

A asistat la arestarea tatalui si la perchezitionarea casei. In mai putin de o luna, impreuna cu mama si bunica, sunt obligate sa-si paraseasca orasul si viata de pana atunci, pentru a pleca spre o destinatie necunoscuta. La mai bine de 50 de ani de atunci, Lacramioara Stoenescu s-a hotarat sa scrie o carte.
Declicul a fost dezbaterea si valva din presa de acum ceva timp facuta in jurul "copiilor informatori". Lacramioara Stoenescu nu se indoieste de faptul ca sistemul facea totul posibil - "Nu cred ca sunt vinovati, au fost pervertiti de comunism" - , dar adauga ca, pe langa acestia, au fost si copiii care au suferit.
"Mi-ar placea sa stiu ca aceasta carte va ajunge repede pe masa cititorilor de buna-credinta, care prea tineri fiind nu au cunoscut direct abjectia regimului comunist sau se indoiesc de amploarea tragediei prin care am trecut. Ea are toate sansele sa convinga intrucat reprezinta povestea mereu emotionanta a copilului care isi pierde copilaria. Este, cu alte cuvinte, o carte scrisa din perspectiva unei fiinte smulse din universul magic al papusilor si imbrancita nemilos in lumea infernului comunist", scrie Eugen Negri despre aceasta carte, intitulata voit socant "Copii, dusmani ai poporului", aparuta recent la Editura Curtea Veche.