„Restart 07“ Zilele Dansului, care incep astazi, este un eveniment artistic organizat de Centrul National al Dansului si conceput ca o retrospectiva care aduna citeva dintre cele mai semnificative spectacole de dans contemporan din anul 2006 si mai ales 2007, prezentate in mai multe zone ale tarii. Manifestarea artistica este prima de acest tip din sfera dansului contemporan autohton si unul dintre motivele pentru care a fost conceputa este, potrivit organizatorilor, faptul ca exista deja un public de nisa pentru acest gen. Evenimentul are in program aproximativ patru spectacole in fiecare zi, intre orele 19.00 si 22.00, cu exceptia ultimei zile, cind vor fi prezentate doar doua. Astazi, spectatorii vor putea vedea „SUNSET sau gesturile indulgentei“ (2007), cu conceptul, regia si coregrafia semnate de Ferenc Sinko, „unu unu“ (2006), cu coregrafia si intepretarea lui Florin Flueras, „Atit de frageda“ (2006), cu conceptul si coregrafia portughezului Rao Catalao, si „100% dans“, cu conceptul si coregrafia semnate de Maria Baroncea si Eduard Gabia.
Cele paisprezece performance-uri au fost selectate de directorul Centrului National al Dansului (CND), Mihai Mihalcea, si de Vava Stefanescu, directorul artistic. Aceasta ne-a precizat ca „cele doua criterii de selectie au fost calitatea si diversitatea, pentru a incuraja un public de elita, dar destul de eclectic. In felul acesta, spectatorii vor putea alege momentele artistice in care este predominant conceptul sau in care accentul este pus pe detalii, pe atitudine artistica ori pe corporalitatea ingenios exhibata“. Avind ca unic fir comun orientarea contemporana, performance-urile ofera spectatorilor prilejul de a-si forma o imagine de ansamblu despre tendintele si realizarile recente ale dansului din Romania.
Cvartet de dans contemporan
Paisprezece spectacole, care reprezinta „la créme de la créme“ a dansului romanesc din ultimii doi ani, vor putea fi vazute intre 27 si 30 septembrie la Centrul National al Dansului din Bucuresti.
Sursa: Cotidianul
Cotidianul - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Cvartet de dans contemporan":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
