Este dramatica prin ones­ta si necontenita cautare a esentei lumii inconjuratoare, pe care si-o aproprie, cu care se identifica, opera devenind expresie sublimata a relatiei intime dintre artist si univers. Aflata la granita dintre figurativ si abstract, pictura lui Alin Gheorghiu depaseste, de fapt, obisnuitele clasificari ale teoreticienilor.

Gradinile lui suspendate sunt gradini, chiar daca nu recunoastem nicio planta, sunt alcatuiri de linii si culori, chiar daca nu gasim nicio figura geometrica in ele, sunt decorative fara a fi gratioase, sunt baroce fara a fi declarative, sunt clasice (cum singur afirma odata), ascunzand ochiului privitorului rigoarea lor compozitionala. Toate acestea dau unicitatea operei lui in pictura romaneasca si o modernitate indiscutabila care nu se revendica de la niciun curent sau tendinta artistica acreditate.

Comunicarea profunda a pictorului cu natura ii permite recrearea universului inconjurator, pe care il analizeaza, il recompune, caruia ii creeaza un chip nou ce poarta pecetea mintii si sufletului creatorului. Este un demers dificil, posibil atat gratie sensibilitatii receptarii lumii, dar si unei depline cunoasteri a mestesugului.