Din perspectiva repertoriala, capodopere au fost multe, de la „Concertul pentru vioara” de Ceaikovski si „Simfonia fantastica” de Berlioz - dirijor Horia Andreescu, solist Joshua Bell, la „Imperialul” si „Eroica” de Beethoven, dirijor Sir Colin Davis, solist Evgeni Kissin, „Matis pictorul” de Hindemith, „Carmina Burana” de Orff, dirijor Ion Marin. Pe langa spectacole cu „greii” scenei muzicale internationale, am avut puternice ansambluri simfonice, London Symphony Orchestra, Filarmonica din Munchen; se adauga Ensemble Intercontemporain din Paris, Freiburger Barok Orchester, Cvartetul „Contempo” si, la concurenta, Compania de balet „Bejart”, ansamblul Romanian Brass, de asemenea premierele Operei Nationale Bucuresti cu „O noapte furtunoasa” de Paul Constantinescu, „La piata”de Mihail Jora, precum si doua recitaluri de lieduri (Michael Schade, Camilla Thilling), plus unul pianistic (Luiza Borac).

Enumerarea este de natura a demonstra ca, pentru final, s-au acumulat forte capabile a constitui in sine programul unui Festival de anvergura. Greu de participat la toate ofertele caci, dincolo de suprapuneri, uneori ziua muzicala incepea, ca sambata, la ora 11 si se incheia dupa miezul noptii, cu „noaptea alba” bucuresteana ! Fara indoiala, de saptamana viitoare vom simti ca avem timp liber si suntem cam...singuri, pana in pragul stagiunii de toamna totusi.

Ce am putea retine in mod special? Din concertul dirijat de Horia Andreescu, mai ales implinirea dorintei nemarturisite a multi melomani, realizata acum - auditia „Rapsodiei I” de George Enescu, emblema a muzicii romanesti investite cu „tinerete fara batranete”. Apoi, sosirea, pentru prima oara in Romania a unei vedete „de ultima generatie” pianistica, Evgeni Kissin, la claviatura Imperialului beethovenian - superba demonstratie ! - si avand drept partener pe Sir Colin Davis care implineste saptamana asta 80 de ani! Dupa aproape doua decenii, acum in plina ascensiune a maturitatii, Ion Marin revine cu brio, la pupitrul Filarmonicii germane, pentru a se reimprieteni cu publicul romanesc, propunand partituri dificile si, pe de alta parte, celebrissima „Carmina Burana” de Carl Orff, in vecinatatea „Eroicii” enesciene, Simfonia I, a carei tema a insotit ca semnal fiecare moment TV si Radio al editiei XVIII.

Citeste si:

Tot de peste mari si tari au venit Cvartetul „Contempo” si pianista Luiza Borac sa cante acasa muzica lui Enescu, in serialul diminetilor de sambata si duminica. Impresii multe, majoritatea impartasite in pagini de cotidian, in excelentul „Jurnal al Festivalului” regizat de Cristina Sarbu si, ca un foc de artificii al gongului final, in revista „Melos” a Uniunii Criticilor Muzicali, sub sigla editoriala a Smarandei Oteanu Bunea. Bilantul general este bun, putem sa fim multumiti si, deci, sa recunoastem meritul realizatorilor, sponsorilor si principalului maestru de culise, Mihail Constantinescu, directorul de la Artexim, fara a uita eforturile Radiodifuziunii si Televiziunii cu stolul lor de redactori, reporteri si comentatori. Apoi? Multa, prea multa liniste dinspre partea muzicii. Si, se stie ce se intampla cand muzele tac...

Bijuterii discografice in Piata Festivalului

Fireste, in ambianta enesciana, desi adesea se lasa mai la urma comentariile respective, arta interpretativa a Maestrului a ramas treptat in legenda, pe masura de martorii au disparut. Comparam ce spunea Anton Holban, evocandu-i prezenta, prin anii '30, cu ce gandim acum:

”...daca nu stai in imediata lui apropiere (si cine se poate lauda cu aceasta?), poti sa presupui cu usurinta ca nu mananca sau ca nu bea, ca n-are niciun obicei omenesc... Te uiti la mainile lui si nu-ti vine a crede ca le tine goale, fara vioara si arcusul care fac parte din el, carne si sange... Se arata prietenos, vorbind grabit, chiar schitand gesturi, dar ramas totusi stingher, fara nicio legatura cu ceilalti oameni, poate ca trist, poate ca disperat, caci marturisirile le face numai prin sunete, si sunetele nu povestesc anecdote. Daca ar dispare George Enescu - isi incheie Holban emotionat sirul meditatiilor sale - as fi disperat, ca si cum as afla de disparitia unei minuni a lui Dumnezeu, a lunii, de pilda”.

Gandim la aceste cuvinte atunci cand, din intamplare sau cu indreptatita curiozitate, luam si privim de aproape - incredibil! - discuri cu George Enescu, editate acum pe CD la Casa Radio. Cum, deci, se mai poate „auzi” Enescu si ca interpret? Intrebarea staruie mirata, mai ales pentru cei care traiesc prima data aceasta mirifica revelatie. Da, intr-adevar, pe coperta celor doua discuri scrie, in limba de raspandire internationala „Enescu - composer & performer (historical recording)”. Sa continuam lectura prezentarii, mai pe romaneste. Cele doua discuri cuprind - iarasi incredibil! - cateva capodopere ale Maestrului, in care ne reintalnim si cu arta interpretului in doua ipostaze: a pianistului si dirijorului. Nu se poate povesti cat de fascinanta este viziunea sa dirijorala in redarea Octetului si Dixtuorului, care atesta astfel chiar gandirea autorului (inregistrari cu Ansamblul „Louis de Froment” si Orchestra nationala a Frantei). Apoi, gratia cu care canta, in unica varianta inregistrata, cele Sapte cantece pe versuri de Clement Marot, acompaniind-o la pian pe soprana Sophie Wiss, sau duoul din Sonata op. 6 pentru violoncel si pian, cu astazi uitatul Theodor Lupu la violoncel. Asculti muzica - da, compozitorul invinge timpul. Dar asculti cum canta aceasta muzica Enescu - si realizezi ca totodata interpretul invinge timpul. Miracolul este posibil, vechile inregistrari revin la noi si ne inconjoara de gratia artistului care, asa cum spun legendele, orice atingea se transforma in aur... Muzica.