Ma voi referi la cateva dintre acestea. Miercuri dupa-amiaza Orchestra de Camera din Basel, dirijorul Giovanni Antonini, au oferit o versiune cu totul speciala a Simfoniei a 4-a, in si bemol major, de Beethoven. In mod curios, este una dintre lucrarile mai putin frecventate ale titanului de la Bonn. A fost cantata cu o stralucire eclatanta, in tempo-uri alerte ce nu au deranjat claritatea, luminozitatea liniei corzilor primelor violine. Iar aceasta in ciuda faptului ca dinamica mare, momentele in forte-fortissimo au aparut a fi fortate in mod egal, la nivelul suprem de suportabilitate artistica. Rezida aici un reflex obisnuit privind gestica conducatorului de ansamblu baroc obligat deseori de a coordona de la nivelul coborat al claviaturii clavecinului. Gestica devine mare, se petrece in pozitii extreme. Caci Antonini este conducatorul artistic al celebrei formatii de muzica baroca "Il Giardino Armonico", ansamblu cu care a cucerit mult ravnitul premiu Grammy. De aceasta data, la Ateneu, in compania muzicienilor din Basel a insotit realizarea Concertului in mi bemol major, pentru doua piane, de Mozart. Celebrele surori pianiste, Katija si Marielle Labeque, au definit o evolutie clara, echilibrata, dar alerta, de bun-gust, a evolutiei solistice. In deschiderea aceluiasi program, realizarea marelui opus enescian al Simfoniei de camera a fost insuficient pregatita.

Violonistul Leonidas Kavakos nu urca pentru prima oara pe scena Festivalului. Cu ani in urma, ne aducem aminte, ne-a daruit o versiune de o imagistica fascinanta a Sonatei a 3-a, "in caracter popular romanesc", de George Enescu.