Ministrul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, Laszlo Borbely a declarat in cursul zilei de ieri, ca a solicitat un buget dublu in 2008 pentru construirea de locuinte pentru tineri, si ca urmeaza sa fie alocate 410 milioane de lei, in acest scop.

Borbely a precizat ca pana la finalul acestui an vor fi predate circa 3.200 de locuinte, si ca alte 6.500 sunt in diferite faze de executie. "Acestea sunt doar locuinte pentru tineri, separat de cele construite prin ANL", a declarat ministrul.

Potrivit lui Borbely, anul viitor urmeaza sa fie predate si primele din cele 900 de case din cartierul Henri Coanda, din Bucuresti. "Am purtat discutii cu Primaria Capitalei si cu Primaria din Voluntari si in cele din urma am reusit sa cadem de acord ca cele doua institutii sa realizeze lucrarile de infrastructura necesare", a mentionat ministrul, dupa cum informeaza NewsIn.

Laszlo Borbely a adaugat ca alte 25 milioane lei vor fi folosite de asemenea, pentru ridicarea de locuinte pentru chiriasii evacuati din casele nationalizate. "Avem terenurile si licitatia pentru constructie. Urmeaza ca aceste case sa fie construite", a adaugat ministrul.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.