Sa nu uitam, ne aflam in fata unui monument al culturii nationale, ne aflam in fata uneia dintre cele mai importante capodopere ale teatrului muzical din toate timpurile. Nu ar fi existat discutii, confruntari de opinii, daca spectacolul ar figura in stagiunea curenta a Operei bucurestene, institutie care poarta in titulatura apelativul de institutie „nationala".

Sau daca spectacolul era prezent in stagiunile institutiilor similare de la Iasi, Cluj sau Timisoara. in conditiile in care unica sursa de mijloace privind aceasta complicata montare ramane bugetul Festivalului, realizarea unei noi montari este imperios necesara. Tocmai aceasta nejustificata absenta ma face a evoca cateva montari dintre cele aproape 50 de spectacole vizionate de mine la Bucuresti sau in Europa, montari pe care am avut prilejul a le urmari in ultimele decenii.


Trebuie sa acceptam faptul ca relatia dintre Oedipe si Sfinx reprezinta punctul nodal, ca este o relatie imaginata si construita cu speciala semnificatie de catre regizor, in fapt autorul spectacolului. in mod cu totul aparte, in teatrul de opera, in Europa, nu pe scenele nord-americane, astazi, pozitia regizorului se emancipeaza enorm; in unele cazuri, acesta isi aroga dreptul de unic autor al spectacolului, al spectacolului in care muzica si textul pot deveni simple pretexte.

Asemenea interpretari au existat si in cazul operei enesciene "Oedipe"; aceasta de-a lungul celor peste sapte decenii care au trecut de la prima montare pariziana a operei si pana in prezent. Imediat dupa evenimentele din Romania din anul 1989, Andrei serban a oferit - pe scena operei bucurestene, in anul 1995 - o versiune cu totul personala asupra creatiei enesciene, cu trimitere directa spre recentele evenimente sociale de la noi. Oedipe devenea un lieder politic de puternica dimensiune revolutionara. Avea, oare, regizorul dreptul sa actioneze de o asemenea maniera?

Poate ca da, daca spectacolul ar fi avut o coerenta, o logica muzical dramatica. Evident nu, daca observam substituirea nefireasca, cu totul discutabila, a valorilor in afara relatiei propuse de Enescu si Fleg, autorul libretului. Situata in perimetrul fanteziei scenic regizorale a carei combustie se alimenteaza prin ea insesi, fara o relatie directa cu muzica, cu libretul, montarea imaginata de Petrika Ionescu - pe scena operei bucurestene, in anul 2003 - se situeaza in zona de tangenta a spectacolului de cabaret cu genul de productie hollywoodiana de tip science-fiction. Un spectacol cu paiete si cu focuri de artificii, un spectacol scump, inutil complicat, simplist prin idei, dar pretentios.