Pentru actuala editie a Festivalului enescian, mai mult decat alta data, am remarcat atentia acordata teatrului muzical. Daca uneori opera a fost aproape trecuta sub semnul unor programari sporadice, acum putem vorbi de o autentica dimensiune repertoriala.

Observatia se impune de la prima secventa, cea a concertului inaugural, construit pe o demonstratie de interpretare cu virtuale valori ale potentialului liricii romanesti, intr-un program edificat pe recitalul de arii, duete si ansambluri din opere. Urmeaza formulele variabile, incepand cu ideea prelucrarii teatral-muzicale a unor capodopere lirice, asa cum a propus regizorul Ion Caramitru in versiunea neobisnuita, dar convingatoare, a operei „Carmen” de Bizet (productie UNITER). Replica autohtona a spectacolului lui Peter Brook, recompusa muzical de Marius Constant pe un libret narativ semnat de Jean Claude Carriere, este desigur o alternativa asupra careia isi pune amprenta activizarea moderna a repertoriului consacrat. Pentru „Povestea soldatului” de Stravinski, libertatea de abordare isi modifica drumul, fiind definita de insusi autorul, atunci cand noteaza pe partitura cateva caracteristici ale lucrarii sale, ca ”spectacol care se citeste, se joaca si se danseaza”. Nimic altceva! In aceste cateva cuvinte, Stravinski marcheaza de altfel si trasaturile de modernitate ale teatrului instrumental, ca parte a lumii spectacolului si varianta a stravechiului Combatimento al lui Monteverdi.

Textul lui Ramuz contribuie mult la originalitatea formulei si personajul titular - Soldatul, insotit de al sau de alter ego - vioara, confera aura de neobisnuit naratiunii care il situeaza intre polii opusi ai destinului, Printesa si Necuratul. Pariul fiecarui realizator, acum o realizare a Operei timisorene, in regia lui Ion Ardeal Ieremia, se bazeaza pe originalitatea prelucrarii ideii. Intre cele doua ipostaze mentionate, formula de opera-concert aduce teatrul muzical pe podium, fara a apela la sugestia scenica, lasand ca dramaturgia sa se sprijine mai cu seama pe problematica interpretarii muzicale. Mai abstracta, tocmai din acest punct de vedere, prezentarea operei „Narcisso” de Domenico Scarlatti, in programul formatiei italiene „Europa Galante” conduse de Fabio Biondi, a pierdut total dimensiunea teatrala si, implicit, mesajul narativ, cantonandu-se intr-o demonstratie de maniera baroca. In ceea ce a oferit concertul Filarmonicii din Dresda dirijat de Raphael Fruhbeck de Burgos, opera „Viata scurta” de De Falla s-a bazat totusi pe un discurs care, prin limbaj si adresare, lasa o anume sansa si expresiei dramatice, aici de orientare verista. Un alt mod de configurare, sub semnatura lui Cristian Mihailescu, pentru regie si Adrian Cristea pentru decor si costume, este concertul cu montare bazata pe sugestia continuta de libret si muzica, cu un minim al ambientului scenic inclinand spre spectacol. Este aici cazul primei auditii absolute a operei „Ultimele zile, ultimele ore” de Anatol Vieru, realizare edificata cu fortele interpretative reunite ale Universitatii Nationale de Muzica, sub conducerea lui Ludovic Baci. Elementele de forta ale teatrului muzical provin aici din valorile simbolice tragice ale personajelor inspiratoare pentru compozitor- Mozart si Puskin.

Deci, de la teatru instrumental la varii prelucrari modernizate, originale sau de selectiuni, pana la propuneri inedite, formulele acestea se diversifica intr-un panoramic capabil a dezminti rezervele in fata viitorului acestui gen ce isi avea, oarecum, originile in primele manifestari de la tranzitia Renasterii Europene spre Baroc, in cautarile Cameratei fiorentine. Ce ii ramane insa operei, cladite pe castigurile ultimelor doua secole? Raspunsul ne este oferit de cele patru spectacole care au beneficiat de ridicari de cortina la Opera Nationala din Bucuresti, in tripticul romantic-verist „Traviata”, „Carmen”, „Tosca” (al treilea titlu apartinand Operei din Timisoara) si opera comica „O noapte furtunoasa” de Paul Constantinescu. Da, aici teatrul muzical si-a reunit toate componentele, si-a ales interpretii si ne-a descoperit performantele posibile care ofera o imagine complexa si completa a creatiei de gen. Sa spunem, deci, ca programele Festivalului s-au alcatuit in aceasta dimensiune a teatrului muzical ca o teza demonstrata a inepuizabilei bogatii de care dispune fantezia creatorilor? Desigur, daca intelegem prin aceasta ca adevarul poate fi si rodul imaginatiei.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.