La aceasta ora gasesti greu un loc pentru cearsaf la Eforie Sud, de exemplu. Pe scurt, in cativa ani nu vom mai avea unde sa mergem la plaja, iar constructiile de pe faleze se vor prabusi. Asta in ciuda tuturor indiguirilor facute din 1950 incoace. In anii '90, statul roman a scos la licitatie noi studii de fezabilitate pentru combaterea eroziunii costiere. Institutele romanesti care au castigat licitatiile au cercetat timp de zece ani fenomenul si au elaborat un plan de protectie care are la baza transformarea energiei valurilor in energie electrica prin realizarea unor diguri energetice.

Plan strategic de reabilitare

Productia unui kilometru de dig energetic ar echivala cu productia unei sonde petroliere de 9000 de barili pe an. Anul acesta, Ministerul Mediului a aprobat un Plan startegic de actiune pentru reabilitarea si protectia parti sudice a Litoralului romanesc. Insa acest plan nu are la baza studiile recente ale specialistilor romani, studii oricum platite de la buget, ci repeta solutiile tehnice din timpul lui Ceausescu, solutii care s-au dovedit proaste - lucru care se poate observa astazi cu ochiul liber. Dr. inginer Constantin Iulian, specialist in constructii hidrotehnice, spune ca "multi dintre cei care au elaborat vechile solutii, din timpul socialismului, sunt inca in functii de conducere sau prin diferite parghii pot influenta decizia politica. Lor nu le convine sa spuna ca solutiile lor au fost proaste, fiindca le-ar reveni responsabilitatea daunelor ce s-au adunat in timp".

Barajele de pe Dunare, principala cauza

Litoralul romanesc se confrunta cu un proces de eroziune fara precedent. La Mangalia, de pilda, marea a avansat din 1982 pana in 2002 cu 32 de metri. In Eforie Sud si Eforie Nord, fostele diguri sunt prabusite in mare, iar pe faleza dintre cele doua statiuni nu se mai poate circula. Este usor de prevazut ca in masura in care nu se intreprind lucrari urgente de protectie costiera, in viitorul apropiat sunt posibile nu numai ingustarea zonelor de plaja, ci si prabusiri in lant ale tarmului cu tot ce se afla pe el. Cauza principala a acestei situatii este perturbarea tranzitului de aluviuni datorata in special multiplelor baraje executate in bazinul hidrografic al Dunarii. In trecut, aluviunile aduse de Dunare si afluentii sai, circa 65 de milioane de tone pe an, odata ajunse in mare erau antrenate de curentul litoral spre Bosfor, iar pe parcurs, din depuneri se refaceau plajele. Adica nisipul luat in mod natural de miscarea valurilor, era pus inapoi de Dunare. Construirea hidrocentralelor pe raurile din interior si pe Dunare a dus la oprirea aluviunilor sub lacurile de acumulare si, desigur, colmatarea acestora.

Indiguiri degeaba

In prezent, putinele aluviuni care mai sosesc in mare sunt si ele deviate spre larg de digurile de la Sulina si Midia-Navodari. Nu mai are loc astfel compensarea maselor smulse de apa intregului litoral romanesc si din acest motiv s-a ajuns la intensificarea fenomenului de agresiune marina in ultimii ani. In anii 1951 - 1953 au fost construite primele diguri portuare de la Midia. Au urmat indiguirile intregului Litoral intre 1963 - 1980 si innisiparea artificiala a intregului Litoral romanesc. Toata lumea se astepta ca procesul de eroziune, care se facea deja simtit, sa fie stopat pentru totdeauna. Dar a fost exact invers. Efectele erau din ce in ce mai proaste pentru plajele amenajate. Intre 1987 si 1988, fiindca marea se apropia amenintator de Hotelul Parc din Mamaia, s-a hotarat construirea a sase diguri in larg, dispuse paralel cu plaja, pentru a sparge valurile inainte ca ele sa ajunga la tarm, si reinnisiparea artificiala a plajei in zona agresata de mare. Dupa sapte ani, nisipul adus a fost spalat de valuri, iar linia apei a ajuns din nou unde era in 1980.

Citeste si:

Barajele energetice, singura solutie

Din 1996, viteza de inaintare a liniei apei pe plaja a atins in unele locuri valoarea de sase metri pe an, media fiind de trei metri. Acest lucru a determinat autoritatile sa scoata la licitatie noi studii de fezabilitate pentru combaterea eroziunii costiere din zonele Mamaia, Eforie, Tuzla, 2 Mai si Vama Veche. Licitatiile au fost castigate de doua institute romanesti de specialitate. Acestea au cercetat fenomenul timp de zece ani si au intocmit materialele pentru care au fost platite. S-a masurat puterea vantului, forta medie a valurilor, solul, nisipul, roca de baza a fundului de mare etc.

Constantin Iulian, unul dintre specialistii angrenati in aceste cercetari, spune ca singura solutie viabila este amplasarea in larg, paralel cu tarmul, a unor diguri flotante echipate cu masini hidraulice de absorbtie si captare a energiei valurilor. De ce nu au fost bune digurile construite pana acum? Aceste constructii sunt discontinui, capetele lor devin noi centre de generare a undelor. Cu alte cuvinte, valurile care se lovesc de dig nu isi pierd energia, ci o reflecta sub forma de noi unde in golul dintre diguri, unde spala nisipul de sub constructii si le prabusesc sub apa - asa cum se vede astazi cu ochiul liber pe Litoral - pe de o parte, si continua sa erodeze tarmul, pe de alta parte. Indiferent cate astfel de diguri se fac, marea va continua sa inainteze. "Noua solutie romaneasca, brevetata deja, sustine digurile flotante care sa descarce energia valurilor si sa prinda o parte din curentul litoral, deviind aluviunile purtate de acesta catre tarm, refacand astfel plajele si umpland gropile de eroziune existente in plaja submersa", spune Constantin Iulian.

Solutia: diguri flotante si capcane de nisip

Digurile flotante sunt un fel de chesoane realizate din beton armat impermeabilizat. Chesonul urmeaza sa fie realizat in docuri uscate sau pe platforme cu cale de constructie si lansare, si apoi transportat prin plutire in amplasamente, ancorat si solidarizat cu celelate chesoane formand astfel adevarate bariere in calea valurilor.

Digurile flotante isi pot schimba oricand amplasamentul. In mare, noile diguri sunt gaurite si permit intrarea valurilor in ele. In interior apa pune in miscare un fel de turbine pentru producerea energiei electrice. In paranteza trebuie spus ca, in conformitate cu studiile facute, productia unui kilometru de dig energetic ar echivala cu productia unei sonde petroliere de 9000 de barili pe an. Revenind la apa care intra in tuburi si misca turbinele, aceasta iese apoi pe partea cealalta, catre tarm, eliberata de energie.