Peste 90% din strainii care au ajuns anul trecut in capitala Romaniei au venit doar pentru business, si nu ca sa viziteze „minunile" orasului
Constienti ca Bucurestiul aproape ca lipseste de pe harta turistica a Europei, reprezentantii Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT) si cei ai Primariei Capitalei s-au intalnit ieri ca sa puna la cale resuscitarea eventualului capital turistic al orasului de pe Dambovita.
Imaginati-va ca trebuie sa luati un turist strain de la Aeroportul Henri Coanda, sa-l cazati si apoi sa-i aratati frumusetile Bucurestiului. Traficul bara la bara, santierele de pe marile bulevarde, cersetorii care va bat in parbriz pentru bani si gunoaiele care se scurg din pubele v-ar elimina orice tentativa serioasa de a va impresiona musafirul.
In plus, se plang patronii de agentii de turism, Capitala duce o lipsa acuta de promovare a valorilor culturale si o evidentiere a obiectivelor istorice. Potrivit estimarilor ANAT, anul trecut, peste 90% din turismul din Bucuresti a fost unul de business.
Traficul, principalul obiectiv turistic
Reclamatiile au curs ieri la adresa municipalitatii. "Putem inchiria niste microbuze si sa facem un traseu. Vorbim cu sefii de muzee, de parcuri, de cafenele si plimbam turistii. Dar ce ne facem cu traficul, pentru ca stam cu ei mai mult pe strazi decat prin obiective turistice", s-a plans Violeta Constantinescu, director al agentiei de turism Ploutos. Mai mult, si zonele de atractie din Capitala nu sunt foarte bine puse in valoare.
In replica, primarul Adriean Videanu a avut o tentativa de a face pe ghidul turistic in orasul pe care il administreaza. "Ar fi interesant Muzeul National de Arta, Observatorul Astronomic, chiar daca nu e renovat in totalitate si Casa Poporului, care prinde la grupurile de turisti", a spus edilul-sef.
Unii patroni ai agentiilor de turism din Capitala s-au indreptat spre obiectivele de la marginea orasului. "Am riscat si ne-am luat un autocar. Aducem grupuri de elevi din tara si ii plimbam pe la Manastirea Snagov, pe la Cernica, facem cate o masa la Pustnicul si avem suces", s-a laudat Sorin Patrut, de la agentia Avangarde. Cat despre turismul cu straini, are o problema. "Pentru grupurile de afara trebuie sa arati si ceva din oras. Aici este problema.
Centrul este cam inaccesibil, iar monumentele istorice nu te ajuta, sunt ca si centrul istoric, adica in renovare. Nu poti sa prezinti Bucurestiul numai cu Palatul Parlamentului", adauga Patrut.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.