Gigi Caciuleanu e absolvent al Scolii de Coregrafie din Bucuresti. Paralel cu disciplinele baletului academic, descopera dansul profund modern al lui Miriam Raducanu. Dupa obtinerea diplomei urmeaza un stagiu de perfectionare la Teatrul Balsoi. In calitate de solist al Operei din Bucuresti, interpreteaza roluri din repertoriu, dar practica in acelasi timp underground, o forma noua de dans alaturi de Miriam Raducanu. La plecarea din tara, a lucrat in compania Pinei Bausch, care il invitase ca profesor si coregraf. S-a stabilit in Franta, unde a ocupat postul de director al Companiei de Balet la Grand Theatre din Nancy si al Centrului National Coregrafic din Rennes. In 1994 a infiintat la Paris Compania Gigi Caciuleanu. Tot atunci a fost decorat de catre statul francez cu gradul de „Chevalier de L'Ordre des Arts et Lettres“, iar in 2002 a primit medalia „Steaua Romaniei“ in grad de Cavaler. Este si unul dintre membrii fondatori ai organizatiei UNESCO: „Le Conseil International de la Danse“. Din 2001 este director artistic al Baletului National Chilian.

Ce e „OuiBaDa?“

Inainte de toate, sa nu cumva sa va asteptati sa vedeti un balet. E un „alter dans“, un altfel de dans. E teatru, fiind ceva mai mult decit teatru si dans cu ceva in plus. I-am putea spune „teatru coregrafic“. Cind m-a intrebat unul dintre dansatori „despre ce e vorba in acest spectacol?“, mi-a venit sa-l omor. Spectacolul e o lume in sine. Stie vreunul dintre noi „despre ce e vorba“ in lume? „Oui“ pentru ca, roman fiind, viata mi-a oferit ocazia sa-mi fac drumul artistic in Franta, acolo unde si-au trait arta Ionescu, Cioran, Eliade, Enescu, Brancusi si „Ba da“ pentru ca, fiind cunoscut peste tot in lume drept un artist de nationalitate franceza, eu mi-am pastrat totusi intacte radacinile, dragostea si chiar mindria de a fi roman. De altfel, in franceza exista expresia „Oui-da!“ care in Larousse este explicata drept „oui certe“, adica tot un fel de „Ba da“. „OuiBaDa“ e doar un nume, pentru ca trebuia sa poarte un nume. Asa cum Iisus cind alunga demonii le dadea un nume, asa am simtit si eu nevoia sa dau un nume micului demon care ma chinuia.

Desi sinteti foarte apreciat in intreaga lume, va faceti totusi timp sa montati din cind in cind si in Romania...

Citeste si:

Da, pentru ca simt nevoia sa dau ceva inapoi spatiului si culturii in care m-am nascut si in care am fost plamadit ca artist. Aici, pe o bucata mica de parchet, dupa ce indepartam toate mobilele, acasa la Miriam Raducanu, pe care eu o numesc nu „maestru“, ci „maiastra“, ca pe pasarea lui Brancusi, am invatat nu numai dans, ci arta si chiar viata. Sa o am ca „maiastra“ pe Miriam Raducanu a fost un privilegiu cosmic, dar si, daca pot spune asa, unul casnic. Pentru ca era un om de o caldura rara.

Ce muzica si ce texte veti folosi in spectacol?

„OuiBaDa“ foloseste „cioburi“ de muzici romanesti, dar sper sa fie un spectacol cu deschidere universala. Sa parcurgem drumul de la „mioritic“ la „meteoritic“. Sa trecem de la statutul de „national“ la „international“ pentru ca, pamintul nostru fiind rotund, orice „picior de plai“ poate deveni „Buricul pamintului.“ E pacat sa raminem doar la sintagma „scoala romaneasca de dans“. De ce sa nu ne depasim provincialismul? Iar textele sint ale mele. E poate prea mult spus texte. Sint mai degraba niste subtexte. Este pasareasca mea interioara care sper sa rezoneze cu pasareasca dvs. interioara.