Motivandu-și alegerea prin serviciile medicale prompte, de o mai inaltă calitate, tot mai mulți concetățeni preferă să plătească mai mulți bani, sperand la un tratament eficient cu rezultate imediate și la existența unor cadre medicale mai bine instruite decat in sistemul sanitar de stat.

Asigurările private de sănătate pot fi complementare, suplimentare sau substitutive celor de stat.

"Avantajele pe care pacientul le are in urma incheierii unei astfel de asigurări de sănătate sunt accesul nelimitat și nerestrictiv la serviciile medicale ori de cate ori asiguratul are nevoie, fără perioadă de așteptare, și o rețea de furnizori de servicii medicale", a explicat dr. Bogdan Pană, managerul comercial al spitalului „Euroclinic", din Bu­curești.

Indiferent de tipul de asigurare ales, există un pachet minimal de servicii: consiliere medicală, control preventiv, serviciu de ambulanță, investigații medicale și intervenții chirurgicale care nu necesită spitalizare in centrele medicale aflate in relații contractuale cu firma de asigurare.

In același pachet sunt incluse și spitalizarea in regim normal sau de urgență, in caz de maternitate, cazarea unuia dintre părinți in cazul in care asiguratul este minor, chirurgie plastică și dentară reparatorie in caz de accident, consumabile medicale și medicamente, precum și intervenții chirurgicale majore in străinătate. După incheierea perioadei de spitalizare, asiguratul beneficiază de asistență medicală la domiciliu, consultații și investigații medicale și consiliere medicală permanentă.

Citeste si:

Costuri pentru aproape toate buzunarele Prețul asigurării variază in funcție de complexitatea serviciilor oferite. Fiecare companie de asigurări de sănătate private are propriile oferte de servicii medicale, pacientul urmand a o alege pe cea mai bună.

Astfel, o asigurare standard la Asimed-Line acoperă consultații de medicină generală și de specialitate (cinci pe an), un set de analize standard pe an, manopera pentru două vaccinuri pe an, servicii de ambulanță (trei solicitări pe an) și indemnizații de spitalizare: 40 RON/zi in caz de accident (maximum 180 zile pe an) și 40 RON/zi in caz de boală (maximum 14 zile pe an).

O viață de maximum 100.000 de euro pe an Compania de asigurări Interamerican are o altă ofertă: pachetele de asigurări Basic Plan și Full Plan. Basic Plan acoperă trei consultații pe an efectuate de medici din rețeaua Medisystem, toate procedurile medicale și examenele de diagnostic, un control anual de prevenție, toate cheltuielile de spitalizare și intervențiile chirurgicale in spitalul Euroclinic și transport medical de urgență de trei ori pe an.

Limita superioară de acoperire financiară pentru fiecare an calendaristic este de 25.000 de euro. Pe langă aceste servicii medicale, pachetul Full Plan conține și cinci vizite la domiciliu, două vizite pentru o a doua opinie a unui medic in caz de intervenție chirurgicală, pană la 70% din costul unei in­tervenții chirurgicale majore in străinătate, transport medical de urgență nelimitat și asigurare de călătorie. In cazul acestui pachet, limita superioară de acoperire financiară pentru fiecare an calendaristic este de 100.000 de euro.