Dar conflictul se inscria in ramele asa-zicand ale normalitatii unei societati in care era admisa replica, in care controversa se putea desfasura in voie. Spre deosebire de amintitii sai inaintasi, Goma a avut de infruntat un sistem feroce antidemocratic, care nu-i lasa dreptul de autoaparare, care nu-i ingaduia libertatea civila. Lupta sa devansa cu mult limitele unei opacitati estetice sau a unor neaderente de vederi politice care se pot transa in vazul lumii, audiindu-se toate partile, chiar daca una ar fi, intr-o anumita conjunctura, defavorizata. Era o lupta cu Istoria, cu o Istorie intrata intr-o perioada de criza convulsiva din pricina instaurarii si indelungatei persistente a totalitarismului rosu. Sa nu uitam, caci in orice caz posteritatea nu va uita, un lucru elementar:

Goma a fost cel mai radical, cel mai sonor oponent al opresiunii comuniste din Romania, suficient de bine cunoscut si in Occident ca un herald al unei eliberari la care si-a adus o contributie morala de netagaduit. Faptul ca nu s-a impacat cu realitatile strambe de dupa '89, ca si-a continuat militantismul diversificandu-si nu o data obiectivele, ni se infatiseaza nu in defavoarea dsale, ci, dimpotriva, e un atestat de consecventa si de loialitate fata de un crez. I s-au contestat onestitatea, talentul, ba chiar si... sanatatea psihica, in nadejdea vana ca astfel glasul sau isi va reduce impactul cu constiinta noastra cetateneasca.