Ai venit in Romania pentru a documenta romanul care se poate gasi in librarii incepind cu aceasta saptamina. Ioan Timis Palatinus, Nelu, cum ii spuneau apropiatii, cel care a inspirat personajul principal al cartii si care acum nu mai este in viata, stia cum a iesit romanul si ce personaj a dat?

Cind Robert Serban, cunoscutul poet roman, mi-a povestit cu ani in urma despre masorul orb de la Moneasa - care poseda o biblioteca imensa de aproape 30.000 de carti -, care, pentru a nu-si pierde pasiunea literaturii, isi obisnuise pacientii sa-i citeasca, mi-am dat repede seama de marele potential al acestei povesti rupte din viata. L-am intilnit pe Ioan, ne-am imprietenit, am discutat mult cu el, i-am cunoscut trecutul, am vazut biblioteca si am mers la Borsa, satul lui natal. Din pacate, Ioan a murit la doua luni dupa aparitia cartii, dar a tinut in mina macar un exemplar al editiei germane. L-a primit la emisiunea doamnei Andreea Marin Banica, „Surprize, surprize...“.

Ioan ma rugase sa nu-i descriu viata asa incit cititorii sa aiba mila cu el. Trebuie spus ca el a trait in mare demnitate si dupa propriile crezuri, in timp ce noi, vazatorii, deseori ne abandonam principiile pentru motive mult mai superficiale. Eu i-am raspuns ca literatura nu are retete facile, ca eroul cartii mele este mult mai complex si mai demonic decit adevaratul Ioan. Personajul meu se impotriveste orbirii spirituale, imbogateste pe altii, dar ii si controleaza. El este un razvratit, un idealist, dar isi duce la capat cu egoism propriile scopuri. Scriind la roman, eu mi-am creat o viziune proprie despre un personaj ca Ioan si lumea in care traieste.

Citeste si:

Cind ai auzit de Nelu si cum ai decis ca viata lui poate fi un subiect de roman?

Robert Serban imi povestise despre Ioan intr-un moment delicat si de impas din cariera mea. Nu imi iesea manuscrisul la care lucram si, fiind un scriitor inca tinar, eram derutat. Treceam drumul impreuna spre cafeneaua din orasul Zurich, unde traiesc de copil, si deodata m-a mincat nasul. Nasul meu functioneaza precum o antena. Imi spune: fii atent sa nu treci pe linga o poveste importanta! Am simtit ca aici se ascundea un simbure de frumusete - aceasta fiind si prima fraza din roman. Cind treci prin viata cu toate simturile deschise, cu spiritul receptiv pentru tot ceea ce ti se ofera - o adiere de vint intr-un lan de griu si pina la exemple inedite de viata -, simti ca un anumit moment este semnificativ. Asa a fost si in acea dimineata.

L-am intilnit pe Ioan fara sa stiu deloc daca totul se va transforma intr-o carte. Arta de multe ori se face fara sa ai siguranta finalitatii. Este o aventura, te dai pe tobogan si speri sa aterizezi in picioare. Se investeste mult, nu numai sperante si timp. Pentru a contura bine personajul lui Ioan am cumparat, in tara, enorm de multe carti despre legendele si ritualurile romanilor. Despre draci, vircolaci, despre nunti, dansuri si credinta. Intorcindu-ma in Elvetia, am citit romane din literatura universala pentru a-l intelege mai bine pe Ioan.