Pe Suzana Dan o vezi cam pe la toate evenimentele de arta contemporana din Bucuresti, ii vezi lucrarile in cele mai diverse proiecte colective, te trezesti ca peste noapte s-a angajat la munci de organizare, o poti vedea pe strada incercind sa tina sub control ciinele ei beagle, Boss (in traducere romaneasca Patrocle). Sau te intilnesti cu ea pe la MNAC, unde lucreaza in cercetare si curatoriat, dispare saptamini in sir si cind o suni iti spune ca e cu bicicleta la o competitie sportiva prin munti. Organizeaza, impreuna cu prietenii, expeditii la angroul Dragonul Rosu, la vinatoare de elemente pe care apoi le foloseste in lucrari. „Ma duc acolo ca o cotofana. Tot ce sclipeste trebuie sa fie al meu“, spune cu un rinjet complice.

N-o poti rata datorita zimbetului pina la urechi de care nu se lipseste niciodata si a ochilor albastru deschis care-i acopera toata fata, e zgomotoasa, povesteste pe nerasuflate peripetii cu ciini, parapante, zmeie, case parasite din Paris, oameni sau spatii care o fascineaza. Gesticuleaza mult, se entuziasmeaza si bate din palme cind o provoci sa povesteasca despre noile ei proiecte, printre care se numara un festival de inaltat zmeie si baloane si o expozitie de pitici de gradina pictati si expusi chiar la ea in curte, unde „o sa vina lumea si o sa bea cacao cu lapte si vor fi inconjurati de pitici“. Se emotioneaza extrem de usor, fie ca primeste cadou un pui de ciine de care se indragosteste sau cind povesteste de profesorul ei de pictura din facultate, regretatul Florin Mitroi: „Il chema la fel ca pe manelist, ba chiar aveam un afis cu manelistul in atelier. Profu' avea simtul umorului, chiar daca era rezervat si avea singe de oltean in el. Cind te atingea cu o ironie... mama cum se ducea direct unde te durea mai tare... super rafinat!“.

Merge des in vizita la Zarnesti, unde o asteapta un „tata pensionar care si-a descoperit gradina“ si o „mama zen, care ride foarte mult si care acum are grija de o fetita ce o bucura foarte mult“. Face si munci de angajat „la stat“, in cadrul MNAC, fara sa aiba o descriere prea clara a postului: „Daca ti-as spune ca nici nu stiu cum ii zice postului meu acum... Cind m-am angajat, eram pe post de artist plastic. M-or fi avansat? Habar n-am! Fac documentare, layout-uri la afise, invitatii, car aparatura, o montez... organizez expozitii“, spune artista.

La scurt timp dupa ce a terminat facultatea, Suzana Dan s-a inconjurat pictind de o haita protectoare de fiinte roz, pierdute in nori rozalii, care nu te lasa sa te apropii nemuscat si nepatat. Lucrarile ei au in fundal gradini paradiziace, locuri carnavalesti de joaca. Locuri de destrabalare verzi, lipsite de griji si traume. In prim-plan, o data ce ai tras perdelele, ai pasit intr-o scenografie cu stapini/stapine inconjurate de animalele lor preferate. Ca intr-un film cu Tom si Jerry, stapinul nu are decit partea de jos a corpului. Totul este pictat parca din perspectiva animalului de casa. Corpurile carnoase si mari zac tolanite si asaltate de animalele lor iubite, pieptanate si scapate din lesa.