Social • 31 August 2007 • 12:14
Filmul lui Cristian Mungiu "4 luni, 3 saptamani si 2 zile", premiat cu Palme d’Or la Cannes 2007, este laudat de presa din Franta, unde are premiera saptamana aceasta, in 167 de cinematografe, informeaza NewsIn.

"Le Monde" scrie in edita de marti ca publicului ii este aproape imposibil sa descopere cu adevarat filmul lui Mungiu, "sa il vada suportand toata violenta socului", deoarece este deja "avertizat", dupa ce productia a fost premiata la Cannes.

Lumea din film este "un infern fara maretie", iar cronicarul remarca faptul ca, "printr-un paradox demn de Orwell, politica pro-natalista a 'Geniului Carpatilor', care a scos avortul in afara legii, a facut ca vestea unei sarcini sa devina o condamnare", comenteaza ziarul francez.

Anamaria Marinca joaca rolul "periculos" al Otiliei "cu o intensitate care nu are nimic demonstrativ in ea". "In dezbaterea pe care o lanseaza filmul, in cunostinta de cauza, ea reprezinta liberul arbitru. Acest liber arbitru se plateste, pentru a-l exercita trebuie sa ramai mereu lucid."

"Le Monde" interpreteaza controversatul plan din film cu fetusul expulzat de Gabita ca "o condamnare a avortului (la patru luni, trei saptamani si doua zile, un fetus este deja format si are trasaturi umane)" sau ca "o dovada a abrutizarii pe care a provocat-o politica regimului totalitar (daca mijloacele contraceptive ar fi fost legale, poate ca drama ar fi putut fi evitata)". Spectatorul se vede nevoit sa priveasca realitatea in fata inainte de a alege de ce parte a baricadei se pozitioneaza in discutia despre dreptul la avort.
"La Tribune" spune ca filmul "tanarului si supradotatului Cristian Mugiu" este reusit, in ciuda bugetului de 700.000 de euro, iar autorul da dovada de "o maiestrie in alegerea planurilor si imaginilor care il situeaza printre cei mai buni reprezentati ai celei de-a saptea arte".

Ziarul elvetian "Le Temps" noteaza ca "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" merge dincolo de subiectul deprimant al avorturilor si propune o viziune impresionanta asupra vietii din Romania in perioada dictaturii comuniste a lui Nicolae Ceausescu.

"Rareori un premiu de la Cannes a fost mai lucid si mai curajos decat cel acordat anul acesta de juriul condus de Stephen Frears", scrie "Le Temps".

"Filmul te prinde ca putine altele si nu te mai lasa." Un miracol al artei adevarate, pelicula arata ca "talente majore" apar din colturile cele mai neasteptate.

Din ansamblul filmului se desprinde "tabloul unei societati paralizate de frica, a carei populatie se afla in libertate supravegheata in vreme ce unii profita de sistem". Cristian Mungiu "pune stapanire pe un trecut colectiv rusinos si il expune cu un suflu si o amploare uimitoare."

Un alt cotidian elevetian, "Le Matin", scrie ca filmul lui Mungiu "debuteaza ca o drama clasica, lasand sa se prefigureze un cinema de autor psihologic", dar "actiunea se aventureaza rapid spre un tip de thriller naturalist care nu isi paraseste nici macar pentru o secunda eroinele sau publicul".

"4 luni, 3 saptamani si 2 zile" are efectul unei imense "plame peste fata". "Doare. Nu este placut. Dar merita ca sa ne trezim si sa ne simtim mai vii."

"Tribune de Geneve" compara filmul lui Mungiu cu "Rosetta" fratilor Dardenne, un alt film premiat Palme D'Or care a venit ca o surpriza. Cele doua productii au in comun "abordarea naturalista care face ca spectatorul sa se scufunde in mod palpabil in realitate".

Saptamanalul francez "Telerama" pune fata in fata doua opinii pro si contra filmului romanesc. Povestea "creste in stilul unui thriller", "creatorul mentine o stare de suspans, atat asupra starii psihologice a eroinelor cat si asupra situatiei lor materiale. Aceasta tensiune nu are nimic din artificiile obisnuite care sunt menite sa mentina atentia. Regia, o veritabila mostra de bravura formala, taie parca timpul cu un bisturiu. (...) Nu exista patos, sublinieri inutile pentru a evoca frica, opresiunea ori solidaritatea. Nu se anticipeaza nimic si nu este vazut decat ceea ce se arata."

In ceea ce priveste problema avortului, Cristian Mungiu "da dovada de un gen de feminism dezamagit: nu incearca sa dea o lectie de morala, un punct de vedere confortabil, ci vrea sa observe elanul de libertate dureros si visceral pe care il exprima Gabita si Otilia", scrie un cronicar "Telerama".
Un altul noteaza ca personajele sunt simpliste, iar, "prin intermediul camerei sale de fimat, care pare programata pentru virtuozitate, Cristian Mungiu da o tensiune infailibila povestii. Spectatorul se simte ca un alergator care de-abia mai poate sa respire. Exista artificiu, ca un fel de dopaj, in acest tip de regie, atat de grabit sa dea o forma creatiei, indiferent de fond."

"Ar fi bine daca acest Palme D'Or ar apartine tineretii autorului, dar reflecta de fapt imaturitatea."
Publicatia franceza "Les Echos" vorbeste despre "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" ca despre un cinema care "te loveste in stomac" si precizeaza ca nimeni "nu va mai fi lasat sa ignore faptul ca exista un cinema tanar romanesc. Si inca in forma".

"La Croix" scrie ca un asemenea film "nu te poate lasa indiferent", pentru ca "spune o poveste unica despre viata si moarte, in contextul unei Romanii inlantuite de o putere totalitara care obliga un popor intreg sa triseze, sa fraudeze, sa minta, sa ocoleasca legea si regulile".

Filmul este "puternic", iar difuzarea sa in scolile franceze, contestata la un moment dat de minitrul educatiei, este oportuna "daca vrem sa devina o unealta pedagogica".

"4 luni, 3 saptamani si 2 zile" este un film "dur, deranjant, care face apel la sensibilitatea spectatorului". Nascut in 1968, doi ani dupa ce avortul a fost interzis in Romania, Mungiu arata in pelicula "o realitate dezumanizanta", indusa de nebunia unei dictaturi care impingea pe fiecare "sa abuzeze de puterea sa pentru a se razbuna pe cel mai slab", incheie "La Croix

Despre autor:

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.