La inceput a fost Cuvantul si cuvantul era la Dumnezeu. Ulterior, Dumnezeu a dorit sa raspandeasca in lume cuvantul si a creat profetii, prima forma de mass-media. Prin anul 1960 dupa Hristos, populatia planetei a sarit de patru miliarde. Era nevoie de un mega-profet. Dumnezeu a decis sa-l creeze pe... Daniel Banulescu. Unde? in Bucuresti, Romania! Astfel a aparut pe lume Daniel, ca un antibiotic injectat in madularul cel mai septic.

Planul divin i-a harazit lui Daniel diferite ispitiri lumesti care l-au pus in contact cu spurcaciunea si necredinta. A fost desemnat sa studieze o ramura arida si antispirituala: ingineria gazelor in Ploiesti. Pana la capatul amar numit “diploma”, timp de un deceniu.

Spre 23 de ani, Creatorul l-a trimis pe Daniel spre o noua incercare: un loc de pierzanie numit Cenaclul Universitas. Unde poemele si proza i-au fost puse la indoiala de o banda de nouazecisti hliziti. Iar glumele sale abia daca au starnit un zambet profesorului grav si exigent ce pastorea conclavul.

Citeste si:

La 42 de ani, Daniel, curatit prin experienta urmata de pocainta, fu gata sa inalte Psalmul sau. Astfel aparu volumul Daniel al rugaciunii pe care nici macar nu-si mai puse numele deasupra titlului. Viciile fura abandonate si Daniel lua fata ingereasca. Dar indata el a decis sa retipareasca prima lui carte de versuri cu titlul “Te voi iubi pan' la sfarsitul patului”. Care numai a nume de psalm nu aduce.

In “Te voi iubi...” pornirea cea mai de seama este erezia ca Dumnezeu a creat femeia pentru desfatarea neincetata a barbatului. Ba mai vede si un amestec divin la crearea anumitor parti rotunde femeiesti: “... si daca sanii tai sunt doar doua porecle date tie de Dumnezeu?”