Social 27 August 2007 23:29
The Beatles, Bob Dylan, Jim Morrison, U2 sau Tom Waits sunt doar cateva din numele care au declarat la un moment dat ca „generatia beat” a avut o mare influenta asupra muzicii lor.
Impusa de scriitorii Alen Ginsberg, William S. Burroughs si Jack Kerouac, miscarea formata din tineri nonconformisti a pus sub semnul intrebarii valorile si normele sociale ale anilor '50. La 50 de ani de la aparitie, romanul „Pe drum” al lui Jack Kerouac ramane una din cartile cult ale Americii. Volumul descrie periplul lui Sal Paradise, un alter-ego al autorului, si al amicului sau Dean Moriaty prin toata America. Dupa ce trec prin California si Mexic, cei doi ajung din nou la New York, locul in care isi incepusera calatoria, locul unde autorul spune ca a scris aceasta carte in trei saptamani, in aprilie 1951.

Dactilografiat pe un sul de hartie de 36 de metri, romanul a fost insa publicat abia sase ani mai tarziu, intr-o editie din care au fost scoase cateva pasaje erotice si in care identitatea eroilor povestii a fost mascata. „Sulul de hartie contine mai mult sex explicit”, spune Penny Vlagopoulos de la Universitatea Columbia din New York. „Versiunea pe care o cunoastem nu e foarte diferita de cea originala, dar aceea are un stil mai experimental care ii ofera cititorului senzatia ca participa mai mult la experimentul propus de Kerouac”, adauga profesorul universitar. „Versiunea originala nu a fost publicata pentru a evita eventualele plangeri ale persoaneleor care s-ar fi simtit ofensate”, spune executorul testamentar al autorului. Pe sul, Alen Ginsberg, Neal Cassady sau William S. Burroughs nu apar cu pseudonim. Unele personaje isi exprima deschis homosexualitatea, iar altii, preferintele pentru fete foarte mici. in noiembrie 2007, faimosul sul de hartie va fi expus intr-o expozitie organizata la Biblioteca Publica din New York.


Despre autor:

Gandul

Sursa: Gandul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.