Ultima proza a lui Gunter Grass, publicata la noi de Editura Polirom, in traducerea lui Victor Scoradet, e o autobiografie in care intre realitate si fictiune nu exista granite clare, ci doar metafore. „Decojind ceapa“ se numara printre cele mai controversate lucrari literare ale ultimilor ani. Criticii literari si fanii lui Grass deopotriva incearca sa descopere, in textul si in subtextul confesiunii de citeva sute de pagini, cum a fost posibil ca eroul moral al Germaniei postbelice sa recunoasca, in amurgul vietii, ca a facut parte din Tineretul Hitlerist si din trupele Waffen-SS. Incepind de vineri, cind romanul va intra in librarii, cititorii romani vor incerca sa raspunda acelorasi intrebari.

Romanul incepe cu Grass la virsta de 12 ani o perioada in care izbucnea cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Confesiunea se incheie douazeci de ani mai tirziu, cind scriitorul publica „Toba de tinichea“, romanul care avea sa fie simburele carierei sale literare. „Decojind ceapa“ ar putea fi numita mai degraba literatura autobiografica: amintirile sint ca o ceapa, spune scriitorul, iar fiecare coaja trebuie data la o parte pentru a ajunge la straturile cele mai profunde ale memoriei noastre. In cele aproape 500 de pagini ale cartii, autorul pune in scena o drama morala in care el insusi joaca atit rolul vinovatului, cit si pe cel al calaului: unul se apara, celalalt acuza. Aceasta dualitate e responsabila pentru o buna parte din forta ultimului roman al lui Grass.

„Astazi, ca si cu ani in urma, ramine ademenitoare ispita de a te face nevazut sub gluga fermecata a persoanei a treia“, isi incepe Grass marturisirea, in care adesea sinele este tratat impersonal, ca un personaj. Razboiul si fetele lui sint poate cea mai lenta parte a cartii, iar multi vor recunoaste descrierile senzoriale, atit de reusite, ale lui Grass: lumea, fie ca e cea a copilului din „Toba de tinichea“, atit de prezent in aceasta confesiune, fie ca e cea a micului Gunter, nu e lipsita de savoare, oricit de rinceda ar fi ea - Grass rememoreaza casa insalubra a familiei sale si mirosurile ei, mincarea gatita de tatal sau si cea din armata sau din lagarul american in care ajunge dupa incheierea razboiului. E aceeasi invitatie dintotdeauna a scriitorului la o imersiune totala in realitatea scriiturii lui, insa maniera difera: „Decojind ceapa“ e o lectura antrenata de jocul de intrebari tardive, esential reduse la: „Oare asa a fost?“ si „Cum ar fi fost daca?“. Nimic surprinzator, s-ar putea zice, atitia si atitia supravietuitori ai razboiului au preferat sa se ascunda sub o „gluga fermecata“. Insa acesta nu e un supravietuitor oarecare, iar cititorul trebuie sa accepte de la bun inceput regula dintii a jocului: viata rememorata a lui Gunter Grass e totodata o fictiune scrisa de Gunter Grass, artificiu la care autorul apeleaza prin pendularea intre amintiri si personajele din romanele sale.