Repetitiile abia incepute atunci, la jumatatea veacului trecut, au fost brusc intrerupte prin arestarea, pentru fosta ei participare la miscarea legionara a directoarei de scena Marieta Sadova si ea o glorie a Nationalului.

Singurul regizor recomandat cu brio de catre autoritatea sa in fata unui florilegiu actoricesc atat de pretentios a fost Mihai Zirra, iar spectacolul i-a datorat si respectul fata de viziunea Marietei Sadova si arta unui regizor de anvergura.

La scena arderii cu fierul inrosit a ranilor batranului Voievod, cand acesta rosteste Tatal Nostru, in Sala Comedia au plutit spre ochii siroind de lacrimi ai publicului cutremurat, 400 de batiste albe, ca aripile frante ale unor pescarusi.

La final, in frunte cu Elvira Godeanu, doamna Maria, toti marii interpreti ai rolurilor celebre, artisti ai poporului, artisti emeriti, laureati ai premiului de stat, au ingenuncheat pe rand in fata lui George Calboreanu - Stefan, aflat in jiltul domnesc, si i-au sarutat mana.
Mihai Zirra statea, innecat in lacrami, la Arlechin. Parca il vad, un barbat de doi metri, la varsta maturitatii depline; plangea ca un copil.

Mihai Zirra a fost, intreaga lui viata, un Om mare, un Artist mare, un necontenit indragostit, necontenit pregatit sa se infatiseze la ofiterul starii civile si a si fost, de sapte ori intr-o, acerba concurenta cu prietenul sau Zavadski, marele regizor stanislavskian..
Mihai Zirra a fost, fericit, un incurabil copil mare.

Dinu Sararu

Mie, care masuram 1,68m la recrutare, mi se parea un adevarat urias. Aveam in jur de 20 de ani, cand l-am intalnit pentru prima oara. Ascultasem pana atunci cu voracitate numeroase piese transmise de ”Teatrul la microfon”, auzisem, nu o data, numele sau rostit in calitate de regizor al unora dintre cele mai interesante spectacole difuzate pe calea undelor, dar habar n-aveam cum arata. Cea mai buna descriere a lui Mihai Zirra si-o face el insusi, intr-o cronica rimata, gen pe care il practica pentru placerea personala si pentru a-l lectura doar amicilor intimi:
”Cam doi metri inaltime,/ Zerosapte-s-cinci latime,/ Parul - bucle argintii,/Om cu patru cununii,/Patru-s-sase la picior,/De-un mileniu regizor,/ Fost demult conchistador,/ Astazi doar povestitor,/ Din ce-a fost candva amor/Si ce-i azi numai folclor.” Extras din caiete originale, pastrate cu grija de Mihai Petrovici, un mare iubitor de teatru, si oferite cu generozitate mie, pentru documentare.

Inainte de a ajunge la Radio, Zirra a fost actor si asistent de regie la teatrul ”Maria Ventura”, unde a sorbit cu nesat adevarate prelegeri pe care marele regizor Soare Z. Soare le tinea cu prilejul fiecarei repetitii. Mai tarziu, a lucrat o vreme si la Compania ”Gh. Timica - Ion Iancovescu”, insusindu-si cu cerbicie din tainele de interpretare ale acestor doi titani. Venind la Radio (cum afirma Ion Vova intr-un articol), Mihai Zirra a capatat convingerea ”ca la 1 septembrie 1938 si-a gasit locul sub soare”.

Cand, aproape 10 mai tarziu, am intrat si eu in Radio, ca tanar redactor, Zirra avea de pe acum un nume binecunoscut. M-a primit cu bunavointa si atunci cand a avut de pus in unda chiar unele scrieri de-ale mele, nu m-a tratat ca de la superior la inferior, ci ca pe un coleg, oferindu-mi, in ciuda diferentei de varsta, chiar prietenia sa, primindu-ma des in modesta garsoniera din apropierea Radioului, impartasindu-mi din vasta lui experienta, citindu-mi cateodata din caietele scrise cu litere minuscule, dar perfect lizibile, intr-o caligrafie impecabila, ceea ce numea el un ”pseudo-jurnal” Iata cate ceva din vechile lui experiente radiofonice. Era curand dupa razboi. Sediul Radioului fusese bombardat. Cladirea cea mare era deocamdata abia in schitele arhitectului Ricci. Chiar cea mica , de alaturi era neterminata. Studiourile fusesera improvizate in cladirea liceului Sf.Sava. Insusi Zirra relateaza: ”Fireste, oricat de amanuntit se studiase izolarea de exterior(...) cand elevii ieseau in curte pentru recreatie, lucrul in studiouri trebuia oprit. Larma celor 700 - 800 de elevi era captata de microfoane si nimic nu se putea lucra.” Asta se intampla indiferent daca emisiunile se transmiteau in direct, pe viu sau, mai tarziu, preinregistrate pe magnetofon. Chiar inregistrarea pe magnetofoane suferea daca afara era galagie. La emisiunile pe viu si selectarea actorilor era dificila, nu toti fiind disponibili in ziua si la ora difuzarii pieselor radiofonice sau pentru cele 8-10 zile de repetitii. Si totusi chiar in conditiile acestea dificile s-au realizat peste 200 de scenarii, cu mare ecou la public. Tot Mihai Zirra povesteste: ”Era cred, in 1946, cand a fost programat Hamlet. O adaptare redusa la 60 de minute. Era spatiul afectat atunci Teatrului radiofonic (...) O masura tiranica dar care avea unele explicatii tehnice. Eram onorat, dar totusi timorat de neiertatoarea si amenintatoarea intrerupere in cazul unei depasiri. Acestea in conditiile unei emisiuni pe viu. Cu un text continand scene esentiale, am inceput prin a face o distributie selecta in care George Vraca si Aura Buzescu erau in frunte.(...) Imi statea in coasta, in timpul emisiei, un responsabil cu secundele.(...) Nu m-as fi inchipuit in cabina tehnica facandu-i semne lui Vraca sa zoreasca celebrul monolog ” a fi sau a nu fi. (...)” Cand in minutul 58, crainicul a inceput la semnul meu:”Am transmis din studio... etc)” am sarutat cronometrul care-si sfarsise amenintarea, in vreme ce crainicul anunta calm: ... a fost ora 22!”

Citeste si:

Dupa 20 de ani mi-a revenit dreptul sa realizez din nou Hamlet la teatrul radiofonic. Era Hamlet-ul celui de al 40-lea an de activitate artistica. Mi-a adus satisfactii majore, printre care trecerea lui pe un disc Electrecord care s-a bucurat de un mare succes de public. O banda de aproape doua ore a fost realizata dupa sase saptamani de repetitii si dupa 75 de ore de munca depusa pentru asezarea ei muzicala pe partitura pusa special de Paul Urmuzescu.

Cand te gandesti ca astazi se intra in studio cu cel mult o singura lectura sau doua, la masa de repetitii si cateodata chiar cu textul la prima vedere. Dar maestrul Zirra continua sa povesteasca: ”noul Hamlet mi-a cerut doua luni de studiere a textului si de aflare a celei mai bune distributii dintre tinerii care se afirmasera intre timp, pentru a apropia interpretii de varsta personajelor. Constantin Codrescu, aproape maturizat, a stiut sa se integreze in munca istovitoare a multor repetitii si a multor probe, izbutind o remarcabila interpretare care a fost unanim apreciata. Mai mult, a jucat in fata microfonului cu rolul memorat in intregime, cu toate ca nu era obligat. Asemenea - Ludovic Antal in Claudiu si Elena Sereda in Ofelia.

Mihai Zirra a stiut totdeauna sa-si aleaga interpretii cei mai potriviti, izbutind sa creeze o omogenitate absoluta,dupa o munca laborioasa.

Fonoteca de aur pastreaza neuitatele lui ”Chirite” cu Miluta Gheorghiu, Matei Millo cu Birlic, Tanase Scatiu cu Mihailescu-Braila sau extraordinarul lui „Ovidiu” cu George Vraca. Aproape ca nu exista autor clasic sau modern care sa nu fi intrat si in repertoriul lui Mihai Zirra, dupa cum pe inregistrarile lui exista, pentru nemurire, vocile superbe ale celor mai reprezentative figuri ale teatrului romanesc. Cine a mai izbutit sa adune intr-o distributie pentru ”Azilul de noapte” al lui Gorki, personalitati ca: Ion Manolescu, Gh. Storin, Aura Buzescu, Maria Filotti, George Vraca, Irina Rachiteanu, Jules Cazaban, George Calboreanu, Radu Beligan, Toma Dimitriu, Marcel Anghelescu, Costache Antoniu? Si sa-i determine sa repete saptamani de zile la masa de lectura urmate de altele in studio?

Tot el s-a apropiat cu caldura de repertoriul national, fara sa neglijeze nici una din operele semnificative, indiferent daca a fost vorba de clasici sau moderni.

Din pacate, nu am gasit prea multe fotografii ilustrative pentru personalitatea complexa a lui Mihai Zirra. Zambetul lui cald l-am aflat insa pe un portret care purta o dedicatie, si ea extrem de semnificativa. Iata cum glasuieste aceasta dedicatie a unui maestru catre discipolul sau mai june:
”Pentru dragul si bunul meu prieten mai tanar,Vova, incredere in darurile lui de om de teatru, admiratie pentru felul in care stie el - ca putini altii - sa fie ”om”- dragoste de prieten adevarat pentru prietenul adevarat pe care l-am aflat in toate imprejurarile 1958”.

Acum dragul Mihai sade la ”masa umbrelor”, alaturi de Constantin Moruzan, de Paul Stratilat, de George Buican, de Gabriela Barca, de Toto Mihailescu, de Titi Acs si de alti corifei care au contribuit la nasterea si afirmarea Teatrului la Microfon, ale carui performante ma indoiesc ca au putut fi intrecute de oricare alt teatru din intreaga tara.