Preotul de la Rosia afirma ca in romanele sale autobiografice, scrise in germana, a redat istoria patriei sale, Romania, prin intermediul destinului sasilor din Transilvania.

Primul roman al trilogiei a fost ecranizat recent de Radu Gabrea si va avea premiera austriaca pe 29 august, iar dupa
ce va rula in Europa (inclusiv in Romania) va fi difuzat de ARTE si ZDF.

Domnule Eginald Schlattner, biografia dvs. este extrem de complexa. Viata v-a adus in situatii extreme, ati avut parte de suisuri si coborasuri in egala masura. Inginer hidrolog de meserie, preot la 40 de ani si scriitor la 60 de ani - care din cele trei meserii credeti ca vi se potriveste cel mai bine?

-Preot.

Citeste si:

Alegerea dvs. de a abandona o viata stabila si de a deveni preot la 40 de ani este mai mult decat surprinzatoare. Ce v-a indemnat sa urmati aceasta cale? si de ce ati asteptat atat de mult?

- Chemarea Domnului, care a intarziat 15 ani. Este altceva daca noi, oamenii, vorbim la persoana a treia de Dumnezeu. El e asa sau altfel, apreciem ce face si cum face - multumit, dar mai ales critic - sau daca Dumnezeu te vizeaza direct, la persoana a doua, se produce acel act infricosator si infiorator, cand sacrul irupe in profan: Mircea Eliade; sau dupa Rudolf Otto: numinosul iti atinge personalitatea, receptata de om in cele doua ipostaze ca "tremendum si fascinosum".

A fost un refugiu intr-o lume ideala? Sau un act de rezistenta intr-un stat totalitar in care rolul bisericii era minimalizat?

- Nici, nici, din moment ce initiativa a fost a lui Dumnezeu, transumana, celesta. Mie mi-a ramas greaua misiune de a decide: urmez - da, nu. In caz de acceptare, toate circumstantele pragmatice erau potrivnice chemarii (septembrie 1973, aveam 40 ani). Printr-un "da" se radicalizau toate aspectele existentei mele si ale familiei totodata. In momentul acelei chemari indubitabile se ciocneau cap in cap alternative antagonice: inginer intr-un post avansat drept coordonator Serviciu Investitii UM Marsa, cu salariu adecvat, versus student simplu la zi, fara venit, parasirea familiei de la Avrig, a nevestei si a fiicei in clasa I, plecare din casa proprie (din 1839) versus gazda in Sibiu, acolo este Universitatea Teologica Protestanta, Facultatea Evanghelica-Lutherana, apoi: teologie versus materialism dialectic, preot versus Partid Comunist, reactionar versus Securitate... etc. Dar, pe de alta parte staruia vocea lui Dumnezeu! Am avut certitudinea ca, in caz de "nu", Dumnezeu NU ma va chema inca o data. Totodata, stiam ca nu se va razbuna asupra mea acest "nu". Mie nu mi se va intampla nimic rau: viata mea va continua in ton cu ceilalti din colectivul in care am fost socializat: inginer-sef, emigrare, Germania, inceput nou, nostalgie, lacrimi, eventual divort, sciatica, infarct etc. si dupa 7 nopti de lupta am spus DA (sotia, Susanna Dorothea, mi-a facut curaj spre acest "da" cu implicatii si impact mai ales asupra micii mele familii). si de atunci, din 1973, numai ani buni, binecuvantati!