Social 15 August 2007 23:21
Cine este misterioasa faptura pe care rapsozii antici o implorau ca pe o divinitate pentru a le insufla forta de a intona epopei (asa cum o face Homer, in Iliada: „Canta, zeita, mania ce-aprinse pe Ahil-peleianul..."), care il calauzea pe Dante in periplul sau paradisiac, pe care o idolatrizau romanticii, sub diferite chipuri si nume?

Figura principala in mitologia culturala, Inspiratia ii bantuie si astazi pe scriitori, dovada - Mironositele de Federico Andahazi (Editura RAO, 2007, col „rao contemporan", traducere de Ileana Scipione), o mica bijuterie in care subiectul il constituie pactul scriitorului romantic cu inspiratia, ca si biografia fabuloasei fapturi.

Scriitorul argentinian, binecunoscut cititorilor romani prin alte doua romane, aparute la aceeasi editura si „mesterite" de aceeasi traducatoare (Anatomistul, Secretul culorii pure), si-a facut un program din arheologia culturala si din reinventarea unor formule narative, dar aici se intrece pe sine, construind mai multe „cufere" si „cufarase": povestea unor scrisori ale lui John William Polidori, ajunse in mod misterios la Buenos Aires, evocarea imprejurarilor in care ele au fost scrise, scrisorile insele care compun istoria celor trei surori, cu periplul de la nastere pana la disparitie...

Un roman gotic? Mai curand o pastisare plina de ironie si imaginatie a goticului, facuta in spirit postmodern, o reintoarcere la romantism in latura sa intunecata, si mai ales exploatarea zonei de umbra, in care se afla autorii marunti, carticele obscure, intamplari nebuloase. Personajul principal este fantasma care i-a bantuit pe toti impatimitii scrisului, Inspiratia, care isi releva aici natura ei demonica, un soi de vampir feminin, hranindu-se, in locul sangelui, cu alta substanta, mai greu de obtinut si infinit mai pretioasa.

Actiunea romanului se petrece in 1816, in Vila Diodati, de pe malul lacului Leman, iar locatarii veniti in vacanta sunt Byron, Percy si Mary Shelley, Claire Clairmont, in umbra carora se afla John William Polidori, medicul si secretarul ilustrului lord, ins macinat de ambitia scrisului si a faimei. Iata, asadar, scriitorul faimos si umbra acestuia, prilejuind o meditatie asupra scrisului, de la psihologia scriitorului romantic la atmosfera din jurul sau, frizand grotescul, tenebrosul sau misterul, in care au un rol important vecinele lor, cele doua gemene Legrand, cea de-a treia sora fiind figura centrala.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.