Incepand cu anul scolar viitor, Ministerul Educatiei va inaspri sanctiunile acordate elevilor si studentilor. Astfel, daca in timpul orelor de clasa sau al seminarelor si cursurilor, acestia fac inregistrari magnetice sau filmari cu mobile, fara acordul cadrelor didactice, acestia sunt pasibili de sanctiuni dintre cele mai aspre. Pentru prima data, ministrul educatiei doreste sa legifereze asemenea reglementari.

Dupa cum se stie, in ultimii ani, au aparut pe Internet tot felul de filmulete in care actorii principali erau profesorii si elevii. Erau imagini ce reprezentau acte de violenta din partea elevilor la adresa cadrelor didactice, in timpul orelor de clasa, prim-planuri cu profesori care „faceau avansuri unor eleve”, tot felul de alte trucaje. Aceste filmulete au fost lansate pe Internet si au declansat adevarate anchete din partea tuturor factorilor de raspundere, de la toate nivelurile. Ca sa stopeze aceste „distractii”, Ministerul Educatiei a dispus ca in proiectul privind noul Statut al personalului didactic sa se legifereze interzicerea acestor actiuni si sanctiunile ce se pot aplica in asemenea situatii. In primul rand, la articolul 11, alin 1, se precizeaza ca „personalul didactic de predare nu poate fi perturbat in timpul desfasurarii activitatii didactice de nici o autoritate scolara sau publica”.


In continuare, la aliniatele 2 si 3, citim negru pe alb: „Inregistrarea magnetica sau prin procedee echivalente a activitatii didactice poate fi facuta numai cu acordul personalului didactic de predare. Incalcarea acestei prevederi se pedepseste potrivit legii. Multiplicarea, sub orice forma, a inregistrarilor activitatii didactice de catre elevi, studenti sau de catre alte persoane, este permisa numai cu acordul personalului didactic de predare respectiv”.

Butonarea celularului duce la puscarie

In acest context, sanctiunile ce se pot aplica urmeaza anumite etape. Insa, daca se constata ca inregistrarile au fost multiplicate, vandute si transmise pe Internet, atunci autorul sau autorii vor fi direct exmatriculati din unitatea de invatamant, preuniversitar sau superior, pe care o frecventeaza si, in functie de gravitatea gestului, li se va intocmi dosar penal. „Recunosc, joaca asta cu celularul si cu inregistrarile a ajuns un fenomen de masa in ultimul timp. Pentru asemenea situatii, Ministerul Educatiei a stabilit mai multe etape de sanctiuni. Insa, daca de la inceput se constata ca inregistrarile au fost multiplicate si vandute, se aplica direct exmatricularea si intocmirea dosarului penal”, ne-a declarat Megdonia Paunescu, director in Directia Management Invatamant Preuniversitar din cadrul Ministerului Educatiei.