In Romania, conform datelor Institutului National de Statistica, exista opt milioane de locuinte, dintre care, in prezent, doar 6% sint asigurate. La nivelul anului trecut, datele INS aratau ca ponderea locuintelor asigurate din mediul urban era de 6,2%. Potrivit aceleiasi surse, procentajul locuintelor asigurate este de peste trei ori mai mare in mediul urban decit in cel rural. In prezent, aproximativ 10% dintre locuintele din mediul urban detin asigurare, afirma reprezentantii Allianz-Tiriac Asigurari, locul 1 in top 10 companii de asigurari, conform Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.

Desi procentul locuintelor asigurate este in crestere de la an la an, cifra asigurarilor ramine totusi mica, de cele mai multe ori, o polita de asigurare a locuintei fiind privita drept o cheltuiala in plus, care isi va dovedi cu greu utilitatea. „Apar din ce in ce mai des evenimente nedorite, precum inundatii, alunecari de teren sau grindina, care produc adevarate drame. Cu toate acestea, cultura populatiei in ceea ce priveste interesul pentru asigurarea locuintei este in proces de maturizare. Exista informatii conform carora legea referitoare la obligativitatea asigurarii locuintelor va fi definitivata si va intra in vigoare incepind cu 1 ianuarie 2008“, spune Marian Zlataru, Manager Departament ASIROM, locul al doilea in top, potrivit aceleiasi comisii.

Totusi, potrivit Adinei Chiorescu, director marketing si comunicare la BCR Asigurari, locul 6 in topul mentionat, obligativitatea va creste la minimum 20% nivelul de cuprindere. Insa asigurarea locuintei este departe de a fi un produs scump, raportat la acoperirea de risc pe care o ofera, daca luam in considerare ca reconstructia locuintei presupune, in cele mai multe cazuri, resurse financiare considerabile.

Care sint totusi pasii prin care un proprietar isi poate asigura locuinta, care sint actele necesare si unde anume poate face acest lucru? In primul rind, persoana interesata trebuie sa contacteze una dintre sucursalele unei companii de asigurari. Aici i se va pune la dispozitie un chestionar de completat cu datele necesare emiterii ofertei si a politei de asigurare. In baza acestei cereri de asigurare se va incheia contractul (polita) de asigurare. Importante sint datele de identitate, adresa corecta, precum si lista de inventar al bunurilor, in cazul in care se doreste si acest lucru. In mod obisnuit, contractul se incheie pe unul sau pe mai multi ani. La cerere, contractele pot fi incheiate si pe perioade mai mici, de minimum trei luni. Totodata, compania de asigurari ofera posibilitatea de reinnoire la data expirarii contractului. In general, majoritatea companiilor de asigurare ofera clientilor posibilitatea de a alege din trei tipuri de polite, care acorda diferite tipuri de acoperire de risc, minima sau standard, medie si completa.