Ca in toate piesele dramaturgului american Edward Albee, straniul exista cu mult inainte de a fi observat: in familia descrisa in piesa „Capra sau cine e Sylvia?“, sotul pare ca isi iubeste sotia si viceversa, intre ei functioneaza rutina sentimentelor, fiul e rebel atit cit se cuvine pentru un reprezentant al unei noi generatii, iar faptul ca are alte inclinatii sexuale decit majoritatea tine tot de un anume firesc al vietii intr-o colectivitate care a renuntat la taine. In acest context, banuiala de adulter insinuata intre cei doi soti nu pare initial sa fie prea socanta: e o aventura sau poate ceva mai mult decit atit, o sa treaca inainte de a deveni publica si, daca n-o sa treaca si o sa se afle, atunci procentul familiilor disfunctionale se va modifica cu o citime. Surpriza intervine pe masura scurgerii dialogurilor ce vehiculeaza cliseele descoperirii adevarului.

E un adevar spre care se merge fara prea mare entuziasm, pentru ca e preferabila situatia existenta, cu banuieli si fara certitudini. Actorii isi spun parca fara nici un efort replicile, se misca la intimplare, regia - asa cum e inteleasa la noi in ultimul timp, un element creator adaugat parcursului stabilit de replici - pare cu totul absenta. Or, tocmai regia si subtilitatea celor doi interpreti principali, Marcel Iures si Emilia Dobrin, construiesc teatralitatea si surpriza acestui conflict. Ei joaca situatia alternind asumarea cu distanta, se ironizeaza reciproc si nu lipseste mult pina cind sotul isi va convinge sotia (si pe spectatori) ca nu exista nimic mai natural pe lume decit copulatia cu un animal. Martin nu evadeaza din chingile conjugale pentru o femeie mai tinara, mai frumoasa sau mai pasionala. Iubita lui este o capra, Sylvia.