Social 10 August 2007 12:30
Volumul "The Dangerous Book For Boys" de fratii Conn si Hal Iggulden, un ghid ce arata cum se fac cele mai bune avioane din hartie sau cum se construieste o casa intr-un copac, va fi ecranizat de studiourile Disney, potrivit timesonline.co.uk.

Cartea, care s-a vandut pana in prezent in aproape un milion de exemplare si se afla in fruntea listei de bestseller-uri a "New York Times" de trei luni, explica si cum pot fi indeplinite sarcini mai de moda veche, ca jupuirea unui iepure, cataratul in copaci sau construirea unei catapulte.

Scrisa in stilul unui manual, cartea nu este o alegere evidenta pentru o adaptare pentru marele ecran, dar studiourile au castigat drepturile de ecranizare dupa o licitatie aprinsa.

Filmul se va concentra, cel mai probabil, pe un tata care isi creste fiii si "creeaza un echilibru intre instinctul de a-i proteja de rele si dorinta naturala a acestora de aventura si chiar de putin pericol", potrivit revistei specializate "Variety".

Filmul va fi produs de Scott Rudin, care a lucrat si la " Truman Show", "Clueless" ("Liceenele din Beverly Hills") si "The Queen" ("Regina").

"The Dangerous Book For Boys" a fost publicata prima data in Marea Britanie in mai 2006 si a devenit un bestseller surpriza, aminteste NewsIn.

Cartea cuprinde si capitole despre dinozauri, pirati si trucuri cu monede, la care se adauga povesti despre figuri istorice ca Lord Nelson.

Autorii au descris cartea ca "un compendiu cu toate lucrurile pe care voiam sa le incercam si sa le stim cand eram foarte tineri - cand totul era interesant, iar pericolul era o distractie".

Conn Iggulden, un fost profesor de engleza din Londra, este un autor de succes de romane istorice, iar aceasta a fost prima sa carte de non-fictiune. Fratele sau mai tanar, Hal, este regizor de teatru.

Au aparut deja cateva volume inspirate din cartea fratilor Iggulden, printre care " The Daring Book For Girls".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.