Bulimia - O obsesie letala

“Voiam sa fiu perfecta, sa fiu usoara, sa scap de griji, sa fiu iubita. Si aveam micul meu secret,al carui nume nu l-am aflat decat cand era prea tarziu. De fiecare data cand aveam vreo dezamagire, mancam. Umpleam golul acela imens cu mancare. Si cand simteam ca plesnesc, ma aplecam asupra scaunului de la wc. Mi se intampla sa vomit de cinci-sase ori pe zi si nimeni nu banuia nimic. Cand nu eram bulimica, o dadeam in anorexie. Am incercat toate pastilele de slabit posibile si am ajuns sa fiu dependenta de amfetamine. Am incercat si laxative si diuretice. Nu mancam uneori cu zilele si apoi reveneam la obiceiurile de bulimica. Nu mai stiu ce inseamna sa mananci normal.” Semnat: Ema. Un nume care tainuieste de ani de zile, un om care a incercat sa se elibereze de povara pe care o poarta povestind pe un forum. Singurul loc, poate, unde a reusit sa-si spuna durerea.

TRAI HAOTIC. Conform Asociatiei Medicale Europene (MEA), in Europa, 6 din 10.000 de femei au anorexie, 8,5 din 10.000 au bulimie si aproape 50% dintre persoanele cu anorexie nervoasa au episoade de bulimie. Aceastea sunt mai frecvent intalnite la tinerele cu varste cuprinse intre 12 si 20 de ani. Conform spuselor psihologului Stancescu Raluca, “una din 10 persoane care sufera de bulimie este un barbat, iar trei din 100 sunt femei. Bulimia este o tulburare emotionala. Iar primul pas in terapie este identificarea problemelor afective pe care pacientul le are, dupa care normalizarea mancatului. Persoana cu bulimie oscileaza intre crize in care simte ca nu mai detine controlul asupra cantitatii de alimente consumate si comportamente de compensare, precum varsaturi autoprovocate, diete drastice, folosirea laxativelor, a diureticelor, sau practicarea in exces a sportului”.

“MA UITAM PRELUNG LA UN CUTIT...” Irina este o fata care acum da bobarnace anemice obsesiei de a manca orice si oricand. Avea 15 ani cand necuratul, parca, ii soptea la ureche: “Esti grasa, trebuie sa slabesti”. Si asa a inceput drama... Irinei nu i-am vazut chipul. Dar i-am simtit teama si rusinea in timp ce-mi scria pe messenger, in propozitii scurte, despre chinul prin care inca mai trece. Dupa doi ani in care a ajuns sa fie “un schelet ambulant, slabisem aproape 15 kilograme doar infometandu-ma”, tanara din clasa a 9-a pe vremea aceea a ajuns la spital. 12 zile internata. Ani de-a randul nu a avut ciclu menstrual. “M-am inchis in mine. Mi-era rusine de mama, simteam ca o dezamagesc”, imi spune Irina in nenumarate randuri. Grija permanenta, obsesiva a mamei sale pentru modul in care fiica sa ar trebui sa arate, comentariile si reprosurile care i se aduceau au determinat-o pe Irina sa faca micul pas care despartea anorexia de bulimie.

“M-am refugiat in mancare. Au trecut patru ani. Nu sunt mandra de mine”, spune proaspata studenta si, printre vorbele sale, cuvantul “rusine” isi face iar aparitia atunci cand marturiseste ca nu a fost niciodata la doctor de cand problema principala a devenit bulimia. “Am mers prin medici ani de-a randul. Cu anorexia. Ma simteam atat de neajutorata. Mi-era frica. Mi-e frica si acum. Desi am o greutate normala, cateodata ma vad grasa si iar imi vine sa elimin tot ce am in stomac.Am vointa, dar degeaba. Dintii au inceput sa mi se roada. Sunt o persoana foarte depresiva si de multe ori gandurile de sinucidere nu imi dadeau pace. Pusesem de-o parte niste pastile antidepresive ce imi fusesera prescrise cand aveam anorexie sau ma uitam prelung la un cutit. Nu este usor sa nu ai pe nimeni, sa traiesti singur intr-o lume in care nu vezi lumina de la capatul tunelului. Imi e rusine de mine si tot ce vreau e sa nu-mi dezamagesc parintii”. Pentru a scapa de ochiul lor, fata a hotarat sa plece la scoala intr-un alt oras. Nu are prieteni, pentru ca, zice ea “nu am incredere in nimeni. Stii, cateodata vorbesc de una singura. Nu am cui sa ma destainui. Eu ma cert, eu ma impac. As da orice sa fiu sanatoasa”, isi incheie Irina marturisirea.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe