Social 26 Iulie 2007 22:54
La editia din acesta an a Festivalului International de Film Independent “Anonimul”, ce va avea loc la Sfantu Gheorghe, intre 13 si 19 august, invitati vor fi laureatii cu Palme d’Or la Cannes din ultimii doi ani, regizorul britanic Ken Loach si regizorul roman Cristian Mungiu.
Ken Loach, regizor britanic, a deschis festivalul de anul trecut cu filmul sau, “The Wind that Shakes the Barley” (Palme d'Or, 2006). In 2007, Loach va fi prezent in festival la proiectia filmului “Tickets”, regizat impreuna cu Abbas Kiarostami si Ermanno Olmi. Loach are in palmares sapte prezente in competitia oficiala de la Cannes, Palme d'Or in 2006, doua nominalizari la BAFTA, doua la Ursul de Aur al Festivalului de Film de la Berlin si alte doua la Leul de Aur al Festivalului de Film de la Venetia. Cristian Mungiu a castigat in 2007 Palme d'Or pentru lungmetraj, primul din istoria cinematografiei romane, si va asista la proiectia filmului sau “4 luni, 3 saptamani si 2 zile”.

Anul acesta, in competitia de lungmetraj a festivalului, participa noua filme. La sectiunea de scurtmetraj de fictiune sunt 36 de titluri inscrise, iar la scurtmetraj de animatie, 18. Printre filmele din competitia de scurtmetraj de fictiune se numara si cinci pelicule romanesti, inclusiv “O foarte scurta trilogie despre singuratate”, de Bogdan George Apetri, film produs de Columbia University Film School. La sectiunea de scurtmetraj de animatie nu s-a calificat nicio pelicula romaneasca, dar concureaza pelicula laureata cu Oscar in 2007 “The Danish Poet”, in regia lui Torill Kove. Cele 9 filme de lungmetraj care concureaza pentru Trofeul Festivalului in valoare de 10.000 de dolari, precum si juriile internationale ale celor trei sectiuni competitionale, vor fi anuntate dupa 1 august. In acest program vor rula peliculele “Un adevar incomod”, narat de fostul vicepresedinte american Al Gore, “Invisible” din Spania, “The Great Warming”, din SUA si “O lume fara apa”, din Marea Britanie.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.