Social 24 Iulie 2007 13:25
Conform comunicatului de presa dat publicitatii de Reader's Digest, reporterii revistei din cele mai populate orase din 32 de tari au fost rugati sa “piarda”, in locuri publice, 960 de telefoane mobile nou-noute, cu o valoare medie pe piata. Din cele 960 de aparate au fost recuperate 68%, adica 654.

Cercetatorii din fiecare tara si-au organizat si realizat propriul test, tinand telefonul mobil “pierdut” sub observatie, de la distanta. Au sunat la numarul de telefon respectiv, pentru a vedea daca raspunde cineva, dupa care au vrut sa verifice trei lucruri: mai intai, daca persoana in cauza accepta sa returneze telefonul, apoi, daca suna ulterior la numerele de telefon inregistrate in memoria mobilului si 3, daca pastreaza telefonul.

Procentul cel mai ridicat de retururi a fost inregistrat in cel mai mic oras participant la test: Ljubljana, capitala slovena cu numai 267.000 de locuitori, informeaza Mediafax. Aici, un singur telefon din cele 30 nu a fost returnat proprietarului. Pe locul imediat urmator s-a aflat una dintre cele mai mari metropole ale lumii, Toronto (Canada), care are o populatie de 5,4 milioane de locuitori, aici fiind returnate 28 din cele 30 de telefoane “pierdute”.

Capitala Coreei de Sud, Seul, s-a situat pe locul al treilea, urmata de Stockholm (Suedia), unde oamenii au afirmat ca a face un bine cuiva este un lucru absolut normal, in viata de zi cu zi. Pe locul al cincilea in clasament, cu 24 de telefoane returnate, s-au situat Bombay (India), Manila (Filipine) si New York.

In ceea ce-i priveste pe locuitorii Bucurestiului, rezultatele testului realizat de reporterii Reader's Digest pe 4 si 5 aprilie 2007 arata ca peste jumatate dintre acestia (53%) au dovedit ca nu sunt cinstiti. Astfel, din cele 30 de telefoane Nokia 2610 “uitate” in trei locuri aglomerate din Capitala, la un supermarket din Militari, in Piata Universitatii si in Parcul Cismigiu, doar 14 au fost inapoiate, restul de 16 fiind insusite de cei ce le-au gasit.

Noua dintre persoanele care au luat mobilele aveau intre 30 si 40 de ani, cinci aveau intre 50 si 60 de ani, unul avea 20 de ani si altul 14 ani. In topul “cinstei”, realizat de Reader's Digest, Bucurestiul se claseaza pe locul 13 din 14, alaturi de Amsterdam (Olanda).

Pretutindeni in lume, motivul cel mai des invocat de oameni pentru returnarea telefonului a fost faptul ca si ei au pierdut, candva, un obiect de valoare, si nu doresc ca si altii sa sufere asa cum au suferit ei; pentru altii, influenta parintilor a avut un rol hotarator. Multi adulti insotiti de copii au dorit sa le arate micutilor cum trebuie sa se comporte, atunci cand au gasit telefonul.


Despre autor:

Antena 3

Sursa: Antena 3


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.