De curind aparuta la Editura Art, in colectia Demonul teoriei, „Cea mai frumoasa istorie a fericirii“ nu are nimic dintr-o istorie standard a unui concept filosofic: e un dialog in care trei ginditori de marca ai Frantei contemporane vorbesc despre modul in care fericirea a prins contur de-a lungul a doua milenii de gindire europeana. Andre Compte Sponville, Jean Delumeau si Arlette Farge, ghidati de intrebarile lui Alice Germain, dau seama, prin excursuri in istoria mentalitatilor, despre nevoia individului de a aproxima un ideal, fara de care nici un secol nu si-a putut inchega coerent propria viziune asupra existentei.

Cite epoci, atitea fericiri. De la idealul cautat de filosofii Antichitatii si pina la cel care bintuie ultimele generatii de workaholics, care fac din realizarea personala singura ratiune de a trai, fericirea a fost proiectata, dorita, normata si imaginata dupa chipul si asemanarea celor care au continuat, indiferent de secol si de uzante, sa aspire la ea. Aceasta e concluzia ce se desprinde din raspunsurile si analizele celor trei specialisti in stiintele umane, care refac traseul conceptului de la primele teoretizari, din Grecia antica, si pina la secularizare, venita o data cu triumful laicitatii, in 1789.