Chiar daca „Biblioteca Polirom“ este dedicata aproape exclusiv prozei, in fiecare an isi face loc in colectie cite un volum de poezie. In aceasta vara, 61 de poeme erotice semnate Charles Bukowski, traduse de Dan Sociu si ilustrate de Dumitru Gorzo. In spatele alegerii stau „pasiunea comuna pentru bere si credinta la fel de comuna cum ca dragostea ESTE un ciine venit din iad. Comuna implicindu-l pe Sociu, pe Bukowski, pe mine si pe Gorzo“, spune directorul editorial Polirom, Bogdan Alexandru Stanescu.

Dintre toate etichetarile de felul „cel mai bun poet american“ si „unul dintre cei mai cititi scriitori americani“ pe care le-a primit, Bukowski a devenit si un altfel de icon. Betivan sau alcoolic inveterat, in functie de registrul vorbitorului, afemeiat si violent, cel care si-a batut sotia in timpul unui interviu si era mereu in cautarea vreunui scandal, Bukowski s-a construit, intr-un fel, ca antierou. Nu cosmetizeaza nici decorurile si nici nu face compromisuri stilistice: paginile sale abunda de cuvinte-cheie din indexurile pudicilor si cenzorilor si de intimplari al caror deznodamint refuza logica „happy end“-ului clasic. Si nici nu se rezuma sa aplice toate acestea in prozele sale: le cultiva si in poezie, fara sa tina cont de caracterul sau de „specie protejata“: „Poezia a fost mereu un produs fals. A fost fals si supraestimat de-a lungul a mii de ani. E prea delicata. E prea pretioasa. E o gramada de rahat“, spune la un moment dat Bukowski. Tocmai de aceea, in cele 32 de volume de poezie ale sale se deruleaza pe fast forward scene cu „futaiuri salbatice/ care, combinate cu un intelectualism minor/ m-au zapacit si m-am urcat in masina si am luat-o spre/ nord“, in care „barbatii o freaca prin baruri“, iar „ea-si ridica fustita si-mi arata chiloteii,/ care-n fiecare zi erau de alta culoare“.

Materia prima pentru textele sale s-a acumulat din copilaria pe care Bukowski si-a petrecut-o in suburbia Los Angelesului, copilarie dominata de un tata abuziv, care i-a alimentat dificultatile de adaptare sociala. Unul dintre biografistii sai il descria ca pe un soi de „burete“ care absorbea tot, de la intimplarile placute pina la dezastre de proportii mai mari sau mai mici, cu egala ironie. Dupa ce timp de doi ani a studiat arta, literatura si jurnalism la Los Angeles City College, a renuntat la asa-numita „cariera academica“ si s-a apucat de scris, publicindu-si povestiri si poeme prin reviste underground. Intre timp, a schimbat motel dupa motel, slujba dupa slujba, toate marunte si prost platite. A lucrat trei ani ca postas, dupa care au urmat probleme de sanatate si un divort in urma caruia s-a intors la alcool, pentru ca mai apoi sa revina la Serviciul Postal American, unde a lucrat ca functionar pentru mai bine de zece ani.